Cercetători care au obţinut doctoratul la ICTP, după 1990:

Școala Clujeană de Analiză Numerică și Teoria Aproximării

Obs.: click pe bilele pline pt. expandare (și iar click pt. restrângere).

Link-ul de mai sus duce la o ilustrare grafică a descendenților doctoranzi (indiferent de domeniu de cercetare sau localitate) ai marilor matematicieni Tiberiu Popoviciu (fondatorul Institutului), Gheorghe Călugăreanu, Dumitru V. Ionescu și Dimitrie D. Stancu – membri de marcă ai Institutului. Mulți dintre doctoranzi nu figurau în baza de date inițiată de North Dakota University  (adoptată și de American Mathematical Society) – iar aceste baze de date nu sunt ilustrate grafic.

Graficul mai conține matematicieni din Institut (care au urmat sau nu un program de doctorat) precum și colaboratori din Facultatea de Matematică și Informatică (Universitatea Babeș-Bolyai) care au avut rezultate în domeniul analizei numerice sau teoriei aproximării.

Note:

  • graficul este în construcție.
  • nu toți matematicienii incluși au avut cercetări în domeniile Analizei Numerice sau Teoriei Aproximării. Ne propunem să marcăm grafic acest lucru în viitor.
  • graficul va fi completat cu informații referitoare la titlul tezelor de doctorat, anul susținerii, link-uri către pagini web, etc.
  • suntem recunoscători pentru orice informații care pot completa graficul – vă rugăm să scrieți un e-mail la ictp[at]ictp.acad.ro cu subiectul “Cluj naat”.