Istoria informaticii din România începe în anii ’50, cu construirea unor calculatoare electronice în trei centre: București, Cluj-Napoca și Timișoara. Până la apariţia circuitelor electronice integrate (care a permis la sfârșitul anilor ’60 construirea în serie, automatizată a calculatoarelor), primele modele erau unicat, construite pe bază de proiect și realizare individuală.

La București s-a construit în 1957 calculatorul CIFA-1, cu tuburi electronice.
La Cluj-Napoca s-a construit în 1959 la Institutul de Calcul calculatorul experimental MARICA, cu relee electromagnetice.
La Timișoara s-a construit în 1961 calculatorul MECIPT-1, cu tuburi electronice.

La Institutul de Calcul au fost construite următoarele calculatoare, cele mai performante la acea vreme:
DACICC-1 (1963), primul calculator din România cu tranzistori și memorie RAM (din ferite);
DACICC-200 (1968), primul calculator din România cu sistem de operare și compilator, care a fost “cel mai puternic calculator conceput și creat de români”.

Autor: Emil Cătinaş
Versiune: 30 noiembrie, 2018.

© Emil Cătinaş, Institutul de Calcul “Tiberiu Popoviciu”

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale.
Dacă doriţi un acord pentru republicarea lui (fie în întregime, fie a unor părţi, fie a pozelor), vă rugăm să ne trimiteţi un email pe adresa ecatinas [at] ictp.acad.ro
Pentru referire/citare vă rugăm să folosiţi formatul:
E. Cătinaş, Istoricul Institutului de Calcul:  fondarea analizei numerice din România, contribuţii la fondarea informaticii din România, http://ictp.acad.ro/ro/istoric, accesat la data de [completaţi]

Notă:

  • informaţiile prezentate nu sunt într-o formă finală, ele sunt în curs de elaborare;
  • ordinea (şi importanţa) unor constructori ai calculatoarelor precum şi contribuţiile lor se pot schimba/preciza, pe măsură ce apar elemente noi în procesul de documentare pe acest subiect.

Istoria primelor calculatoare din România cu tranzistori, RAM, sistem operare, compilator. Fondarea la Institutul de Calcul a analizei numerice şi a informaticii din România

Savantul Tiberiu Popoviciu:
„este unul dintre cei mai mari matematicieni români”,
“a pus bazele analizei numerice în România”
este unul dintre pionierii informaticii româneşti (om de ştiinṭă vizionar, sub conducerea sa s-a construit primul calculator românesc cu tranzistori şi cu memorie RAM (DACICC-1, 1963), iar apoi primul calculator din România cu sistem de operare şi compilator (DACICC-200, 1968) – acesta a fost cel mai puternic calculator conceput şi creat de români.

a creat bazele informaticii (soft+hard) din Cluj-Napoca. Pe lângă formarea specialiştilor în software şi hardware (de la zero, la locul de muncă), Popoviciu a avut contribuṭii decisive la fondarea învăṭământului informatic: fondarea Secṭiei de Maşini de Calcul (informatică) la Facultatea de Matematică (1962), primul curs pentru studenṭi de reprezentare a numerelor reale în calculator, înfiinṭarea la Cluj-Napoca a primului liceu de informatică (1971, simultan cu cele din Bucureşti, Iaşi şi Timişoara).

Istoria Institutului de Calcul „Tiberiu Popoviciu” este strâns legată de matematicianul al cărui nume îl poartă.

Orice istorie despre informatica din Cluj-Napoca sau România (fie software, fie hardware) nu poate începe fără realizările de la Institutul de Calcul ale academicianului Tiberiu Popoviciu.

[us_single_image image=”1903″ size=”medium” onclick=”lightbox”]

Savantul Tiberiu Popoviciu a fost, după părerea matematicienilor avizaţi, “unul dintre cei mai mari matematicieni români“,[1]  „fără îndoială […] primul mare matematician dat de Transilvania după Janos Bolyai[1]; a fost unul dintre întemeietorii informaticii din România (cu siguranţă, întemeietorul industriei IT din Cluj-Napoca)[2]  şi a fost cel care „a pus bazele Analizei Numerice din ţară[3], colaboratorii săi de la Institut, de la Universitatea Babeş-Bolyai şi de la Universitatea Tehnică  formând Şcoala Clujeană de Analiză Numerică şi Teoria Aproximării, cunoscută peste hotare.

Tiberiu Popoviciu rămâne în matematica noastră [din ţară] printre marile forţe analiste, precum şi matematicianul care a deschis la noi drumul cercetărilor de analiză numerică în stil mare.[3′]

[1] C. Iacob, Academician Profesor Tiberiu Popoviciu (1906-1975). Gaz. Mat., 80 (1975) no. 12, 451-453.

[2] V. Rus, Fondarea informaticii clujene. Cluj-Napoca, Editura Albastră, 1997.

[3] M. Nicolescu, ş.a., Activitatea matematică a profesorului Tiberiu Popoviciu – la a 50-a aniversare a zilei de naştere, Stud. Cerc. Mat. (Cluj), 8 (1957) nos. 1-2, pp. 7-19.

[3′] G. Şt. Andonie, Istoria matematicii în România, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1966, p. 184.

W. Breckner, Profesor Tiberiu Popoviciu, http://www.cs.ubbcluj.ro/profesor-tiberiu-popoviciu/

Tiberiu Popoviciu - scurtă prezentare a activităţii înainte de a se stabili la Cluj în 1946

Tiberiu Popoviciu - scurtă prezentare a activităţii înainte de a se stabili la Cluj în 1946

S-a născut în 16 februarie 1906 la Arad, unde a urmat şcoala gimnazială şi liceul. În 1923, la 17 ani, începe o fructuoasă colaborare cu revistele pentru elevi (Gazeta MatematicăCurierul Matematic, Revista Matematică din Timişoara şi Jurnal Matematic, ultima fiind o revistă înfiinţată de el la şcoală) unde publică  numeroase note, propuneri şi rezolvări de probleme; colaborarea aceasta va dura dealtfel tot restul vieţii, el publicând în Gazeta Matematică un număr impresionant de articole, probleme şi note, ajungând să figureze pe locul 80 în topul celor mai activi colaboratori. În 1924 câştigă premiul întâi pe ţară la Concursul Gazetei Matematice, iar în 1926 Premiul Capriel, al Societăţii de Ştiinţe Matematice din România, pentru lucrarea Asupra unor polinoame remarcabile. Primeşte o bursă pentru a urma cursurile Facultăţii de Ştiinţe a Universităţii din Bucureşti, fiind remarcat de către Gheorghe Ţiţeica.

După absolvire, în 1927, trece examenul de admitere la École Normale Supérieure, fiind trimis aici ca bursier al Statului Român. Se pare că acesta fost locul de întâlnire cu mai mulţi matematicieni români care au devenit apoi faimoşi: acad. Miron Nicolescu (preşedinte al Academiei Române între 1966-1975), acad. Caius Iacob, acad. Gheorghe Călugăreanu, prof. dr. Dumitru V. Ionescu. Obţine licenţa în 1930, după ce urmează în prealabil şi cursuri speciale la Sorbona, rezervate studenţilor selectaţi. Se înscrie la doctorat la faimoasa Université de Paris IV (Sorbonne), sub tutela lui Paul Montel, iar în 1933 susţine doctoratul cu titlul Sur quelques propriétés des fonctions d’une ou de deux variables réelles.

Asupra tezei merită să zăbovim puţin, fiindcă s-a dovedit a fi una de excepţie (ea a fost dealtfel publicată integral în revista Mathematica, una din cele mai prestigioase atunci în ţară). Aici Popoviciu introduce noţiunea de convexitate de ordin superior (rezultatele fiind extinse apoi în cartea publicată în 1944 la editura Hermann, Paris), care azi este intens studiată şi având numeroase aplicaţii.[4],[5],[6],[7] Totodată, extinde formula lui Leibniz pentru produsul a două funcţii la cazul diferenţelor divizate, lucru recunoscut de personalităţi precum C. de Boor[8] M. Floater şi T. Lyche[9] ş.a.

[us_single_image image=”2067″ size=”medium” onclick=”lightbox”]

In anul următor, în lucrarea Sur le prolongement des fonctions convexes d’ordre superieur, Bull. Math. Soc. Roumaine des Sci., 36 (1934), pp. 75–108, în care continuă rezultatele din teză, Popoviciu a introdus, studiat şi utilizat întâia oară ceea ce apoi aveau să fie numite funcţiile B-spline pentru noduri arbitrare (el le-a numit funcţii elementare de ordinul n, şi le-a introdus într-un mod diferit de cel din prezent). Vrem să subliniem aici că nu e vorba doar de ideea naivă de a racorda cu destulă netezime funcţii polinomiale pe porţiuni, ci de studiul lor aprofundat, formule de recurenţă (azi poartă numele lui Marsden, care le-a descoperit ulterior, în 1970), formula inserţiei de nod (azi poartă numele lui Boehm, care a descoperit-o ulterior în 1980), proprietăţi în cazul funcţiilor convexe.

Aceste rezultate sunt azi recunoscute de somităţi în domeniu, precum C. de Boor şi A. Pinkus, în articole recent publicate.[10],[11]
Apreciem că rezultatele sale ar fi ajuns mult mai repede cunoscute dacă nu le obţinea în anii dinaintea războiului, şi dacă regimul comunist i-ar fi permis după război să participe la conferinţele organizate în ţările occidentale; premizele colaborării cu marii matematicieni erau prezente, Popoviciu fiind deja membru[12, p. 178] al Société Mathématique de France. Pe de altă parte, funcţiile spline sunt folosite în rezolvarea unor probleme practice, iar calculatoarele electronice nu erau inventate la acea vreme.

[10] C. de Boor, A. Pinkus, The B-spline recurrence relations of Chakalov and of Popoviciu, J. Approx. Theory, 124 (2003), 115-123.

[11] C. de Boor, A comment on Ewald Quak’s “About B-splines”, J. Numer. Anal. Approx. Theory, 45 (2016) no. 1, pp. 84-86.

[12] G. Şt. Andonie, Istoria matematicii în România, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1966, pp. 176-194.

După susţinerea tezei, Popoviciu vine la Cluj, unde ocupă un an postul de secretar al aşa numitului Seminar de Matematică al Universităţii Regele Ferdinand din Cluj, după aceea devenind asistent, până în 1936. Aici avea să elaboreze prima monografie din România în domeniul analizei numerice şi teoriei aproximării: Despre cea mai bună aproximaţie a funcţiilor continue prin polinoame, publicată în 1937. În această monografie este utilizat întâia oară în lume modulul de continuitate al unei funcţii în evaluarea restului prin  aproximarea cu polinoame, şi cunoscuta inegalitate

|f(x) – pn(x)| ≤  3/2 ω(f,1/√n).

Totodată generalizează polinoamele Bernstein la cazul a două variabile.

[us_single_image image=”2070″ size=”medium” onclick=”lightbox”]

Între anii 1936-1940 a fost conferenţiar la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Cernăuţi, conferenţiar la Universitatea din Bucureşti (1940-1942), profesor de teoria funcţiilor la Universitatea din Iaşi (1942-1946), iar în 1946 revine la Cluj, numit profesor de algebră şi teoria numerelor.

In 1937, la doar 31 de ani, devine membru corespondent al Academiei de Științe din România.

În 1941 publică un alt rezultat deosebit de important, însă din nou în ţară, într-un articol cu un titlu puţin relevant (Notes sur les fonctions convexes d’ordre supérieur (IX), Bull. Math. Soc. Roum. Sci., 43 (1941), pp. 85-141.) Este vorba despre introducerea, studiul şi folosirea funcţiilor spline naturale, după cum avea să recunoască însuşi Isaac J. Schoenberg, în lucrarea [13, pp. 169-170], cel care este considerat acum părintele funcţiilor spline. In acele vremuri nu era obişnuit ca oamenii de ştiinţă români să publice în revistele de specialitate din străinătate, lucru care însă avea să-i coste recunoaşterea internaţională a marilor lor realizări (să ne amintim şi de metrica introdusă de D. Pompeiu, cunoscută azi sub numele de metrica Hausdorff).

Schoenberg scrie: “In [1941] Popoviciu uses spline functions directly for the purpose for which they are so eminently suited: the approximation of functions. He introduces spline functions of degree n with arbitrary knots…”

[13] I.J. Schoenberg, On spline interpolation at all integer points of the real axis, Mathematica, 10(33) (1968) no. 1, 151-170.

1946: Tiberiu Popoviciu ajunge Cluj

In 1946, Tiberiu Popoviciu este numit profesor la Universitatea din Cluj. Aici avea să-şi petreacă restul vieţii, de aproape treizeci de ani.

1947: Seminarul de Calcul Numeric şi Teoria Aproximării

Având o forţă creatoare de anvergură, cunoştinţe temeinice în domenii vaste (se aprecia că era la curent cu toate rezultatele importante din analiză matematică obţinute până la von Mises), Popoviciu a reuşit în scurt timp să coaguleze în jurul său un colectiv puternic, formând în 1947 Seminarul de Calcul Numeric şi Teoria Aproximării. Rezultatele acestui colectiv sunt remarcabile, ceea ce convinge Academia Română de necesitatea încurajării şi dezvoltării lui.

Dealtfel în 1948, la doar 42 de ani, T. Popoviciu este ales membru corespondent al Academiei Române.

1951: Secţia de Matematică a Filialei din Cluj a Academiei Române – precursorul Institutului

In iulie 1951 ia fiinţă, sub conducerea lui Tiberiu Popoviciu, Secţia de Matematică a Filialei din Cluj a Academiei Române, având sediul pe str. Republicii la nr. 37, şi cuprinzând în total 9 matematicieni de marcă ai Clujului: acad. Gheorghe Călugăreanu, prof. dr. doc. Dumitru V. Ionescu, acad. Theodor Angheluţă, acad. Dimitrie D. Stancu (chiar de la absolvirea facultăţii), prof. dr. Francisc Radó, prof. dr. Lascu Bal, prof. dr. doc. Elena Popoviciu şi dr. Dumitru Ripeanu.

După cum a rămas consemnat în documentele vremii, această Secţie „a avut, prin colaboratorii săi, un rol de pionierat în promovarea unei ramuri moderne a matematicii, şi în legarea cercetării teoretice de practică. Este vorba pe de-o parte, de naşterea Şcolii de Analiză Numerică şi Teoria Aproximării, la Cluj, iar pe de altă parte de primele contracte de colaborare încheiate de matematicienii clujeni cu întreprinderi productive (1953)”. (a se vedea documentul alăturat)

Secţia avea 9 membri în 1952, şi era structurată în trei colective, conduse de către acad. Gh. Călugăreanu, prof. D.V. Ionescu şi acad. Th. Angheluţă. Incă de la început, din primul an, pe lângă cercetare fundamentală în domeniul analizei numerice şi teoriei aproximării, au fost vizate aplicaţii practice ale matematicii în intreprinderi economice, chiar dacă primul contract a fost semnat la doi ani de la înfiinţarea secţiei.

Primul colectiv a avut în vedere studiul metodelor grafice de calcul şi nomografie, în vederea rezolvării problemei de corectarea angrenajelor dinţate, pusă de Institutul de Proiectări de Maşini din Cluj (IPROM). Al doilea colectiv a studiat o problemă de propagare a căldurii, pusă tot de IPROM, iar cel de-al treilea colectiv a avut ca sarcină întocmirea unei monografii privind rezolvarea numerică a sistemelor liniare.[14]

In anul 1953, secţia avea 4 teme de cercetare: [15]

  1. Studiul metodelor de calcul grafic şi nomografia (responsabil Lascu Bal);
  2. Studiul problemelor de propagarea căldurii, în vederea aplicaţiilor practice (responsabil Dumitru Ripeanu);
  3. Rezolvarea numerică a sistemelor de ecuaţii liniare (responsabil Theodor Angheluţă);
  4. Studiul restului în formulele de aproximare ale analizei (responsabil Tiberiu Popoviciu).

A fost încheiată în 1952 prima temă de cercetare cu o intreprindere economică, Elaborarea unei nomograme pentru aprecierea rapidă a stadiului de realizare a producţiei la fabricarea încălţămintei (cu Fabrica de Pielărie şi Incălţăminte Cluj, 1952) iar apoi primele contracte:

  • Elaborarea unui tabel util pentru calculul angrenajelor cu roţi dinţate (cu Institutul de Proiectări de Maşini Cluj – IPROM Cluj, 1953)
  • Studiul privind câmpul termic şi de tensiuni în pereţii tuburilor de fierbere la cazanele moderne cu aburi, cu trecere forţată (Institutul de Proiectări de Maşini Cluj – IPROM Cluj, 1953).

[Probleme studiate de către colectivele Institutului de Calcul din Cluj, la cererea unor întreprinderi sau institute de cercetare din ţară].

Secţia de Matematică s-a dezvoltat de la un an la altul, cuprinzând alţi membri de marcă: prof. dr. doc. Ioan Muntean, prof. dr. doc. Ioan Maruşciac, prof. dr. Eugen Gergely, ş.a.

Membrii Secţiei au obţinut încă de la început rezultate remarcabile, după cum e consemnat şi într-un raport al vremii.[16]

După 6 ani erau îndeplinite toate condiţiile pentru un nou pas în dezvoltarea Secţiei.

[14] E. Moldovan, Cronica din activitatea institutelor şi colectivelor de cercetări ale Filialei Cluj a Academiei RPR, Stud. Cerc. Şt., 4 (1953) nos. 1-2, pp. 431-432.

[15] E. Moldovan, Cronica din activitatea institutelor şi colectivelor de cercetări ale Filialei Cluj a Academiei RPR, Stud. Cerc. Şt., 5 (1954) nos. 1-2, pp. 473-474.

[16] Lucrările colaboratorilor Secţiei de Matematică şi Institutului de Calcul publicate în perioada 1951-1965.

1957: Institutul de Calcul.
Viziune: teoria, practica şi tehnica calculului

In aprilie 1957, Secţia de Matematică se transformă în Institutul de Calcul, în acelaşi sediu de pe str. Republicii nr. 37. Institutul a fost structurat în 4 secţii:

  1. Cercetări Teoretice,
  2. Laboratorul de Calcul Numeric şi Grafic,
  3. Maşini de Calcul,
  4. Mecanică Aplicată.

Numele Institutului nu a fost ales întâmplător. Popoviciu era un savant vizionar şi avea în vedere dezvoltarea tot mai viguroasă a analizei numerice în corpul matematicii clasice. De aici până la modelări şi aplicaţii numerice la probleme concrete nu a fost decât un pas. Primele calculatoare electronice abia fuseseră construite în lume în doar câteva de ţări. Ambiţia lui a fost de la început de a îngloba teoria calculului (numeric), practica (prin contracte cu întreprinderi economice) şi construirea de dispozitive tehnice de calcul (tehnica calculului). Ultima a vizat construirea efectivă a unor calculatoare electronice, de la zero (cu materiale rudimentare şi cu proiect întocmit la Institut). In acest sens, a angajat la Institut ingineri şi fizicieni talentaţi.

După cum a mărturisit recent inginerul Gheorghe Farkas, unul din „veteranii” Institutului (angajat aici din 1958 până în 1968), prin pătrunderea pe un teritoriu necunoscut, Popoviciu şi-a riscat viitorul, lăsându-se pe mâna unor tineri talentaţi, dar fără experienţă deosebită, şi pe care i-a pus să inoveze. Dar a meritat, întrucât a reuşit.

1958: primul Simpozion Naţional de Cibernetică din România, organizat la Institutul de Calcul

In urma instalării comunismului în România, după cel de-al doilea război mondial, cibernetica era considerată o ştiinţă reacţionară. 

Cibernetica: pseudoştiinţa reacţionară inventată de burghezia internaţională pentru a abate atenţia proletariatului de la lupta de clasă”.

Este meritul incontestabil al lui Popoviciu de a fi organizat primul Simpozion Naţional de Cibernetică la Cluj, la Institutul de Calcul, în 1958. Apreciem că, probabil, acest lucru a fost posibil şi din cauza faptului că Uniunea Sovietică produsese de câţiva ani primele sale calculatoare electronice, şi deci se schimbase mentalitatea despre această disciplină.

1959: calculatorul electromecanic MARICA

In 1959 se construieşte un prim calculator, MARICA (Maşina Automată cu Relee a Institutului de Calcul al Academiei); a fost doar un calculator experimental, fiind construit sub coordonarea mat. Manfred Rosman, de către Iolanda Juhasz (Barabas), Gheorghe Farkas şi Bruno Azzolla, având la bază relee electromagnetice pentru centrale telefonice.

Calculatorul MARICA (1959), Institutul de Calcul Tiberiu Popoviciu, Academia Romana
Calculatorul MARICA (1959), dispozitivul de introducere a datelor
Calculatorul MARICA (1959) - Sigla
1963: calculatorul electronic DACICC-1

Al doilea calculator, denumit DACICC-1 (Dispozitiv Automat de Calcul al Institutului de Calcul Cluj), construit între 1959-1963 sub coordonarea iniţial a mat. Manfred Rosman iar apoi a ing. Gheorghe Farkas, a fost un mare succes.

Echipa a fost formată din inginerii Bruno Azzola, Mircea Bocu și Iolanda Juhasz; tehnicieni: Ecaterina (Catiţa) Oprean, Robert Kaiser, Arnold Balasz (urmează a se completa).

Prin DACICC-1, România a fost a 11-a ţară din lume care a fabricat un calculator electronic cu tranzistori, după cum se poate calcula în [17] la pag. 2-3.
Totodată, DACICC-1 a fost primul calculator cu tranzistori din România, primul având memorie internă și regiștri din ferite.

Era al treilea calculator electronic construit în ţară, dar cu trăsături avansate (efectua 2000 de adunări pe secundă). Primele două (CIFA-1, Calculatorul Institutului de Fizică Atomică şi MECIPT-1, Maşina Electronică de Calcul a Institutului Politehnic Timişoara) erau cu tuburi electronice.

DACICC-1 a fost construit folosind tuburi electronice, tranzistoare (pentru partea logică) și ferite (pentru memorie și unele părți din logică). Era un calculator cu o adresă (mașină tip acumulator), dispozitiv aritmetic-logic serial, date binare reprezentate în virgulă fixă. Reprezenta tranziția de la prima la a doua generație de calculatoare.

Caracteristicile sale erau superioare calculatoarelor autohtone din acea vreme datorită memoriei interne realizată cu inele de ferite, oferind avantajele accesului aleatoriu faţă de memorii cu tambur magnetic, cu acces secvenţial.

DACICC-1 a fost un produs original al Institutului de Calcul, cu ajutorul lui fiind rezolvate numeroase probleme practice mai bine de o decadă (peste 100 de contracte – a se vedea raportul din nota [18] de mai jos).

[17] M. Drăgănescu, Realizarea de calculatoare şi reţele de calculatoare  în România (1953-1985), Academica, 2001, noiembrie-decembrie, pp. 43-45.

Calculatorul electronic cifric DACCIC-1 (caracteristici)

Calculatorul DACICC-1 (1963) in configuratie completa, Institutul de Calcul Tiberiu Popoviciu
ing. M. Bocu si mat. L. Negrescu la panoul de comanda al calculatorului DACICC-1 (1963)
Dispozitivele de citire si scriere a benzii de hartie la calculatorul DACICC-1 (1963)
Calculatorul DACICC-1 (1963), operat de mat. St. Tigan
Calculatorul electronic DACICC-1 (1963)
Sigla calculatorului electronic DACICC-1 (1963)
DACICC-1 (1963), memoria cu ferite: o matrice de ferite cu 1024 biti
DACICC-1 (1963), test matrice de ferite: 1024 biti de 1 pe ecranul osciloscopului
bloc logic la calculatorul electronic DACICC-1 (1963)
DACICC-1 (1963), test matrice de ferite: 1024 biti grupe de 1 si de 0 pe ecranul osciloscopului

1968: calculatorul electronic DACICC-200

Construcţia calculatoarelor electronice la Institut nu s-a oprit aici. Caracteristicile lui DACICC-1 şi capacitatea membrilor Institutului au ajuns cunoscute în întreaga ţară (în 1963 Popoviciu a fost dealtfel ales membru titular al Academiei Române). La câţiva ani după construcţia DACICC-1, Institutul Central de Cercetări Agricole a comandat construirea unui nou calculator. Acesta a fost proiectat în 1966 iar apoi realizat în 2 ani de muncă intensă, dar încununată de succes. DACICC-200 a fost cel mai puternic calculator românesc până la începutul anilor ’70: putea efectua 200.000 de operaţii aritmetice pe secundă şi era primul calculator românesc având sistem de operare şi compilator, precum şi cu alte caracteristici avansate.

A fost conceput şi realizat

  • pentru partea hardware:
    creare/concept de ansamblu/coordonare: ing. Mircea Bocu şi ing. Gheorghe Farkas (în egală măsură, în ordine alfabetică)
    echipa:
    ing. Bruno Azzola (contribuţii notabile, privind proiectarea nucleului hard – “placa de bază”),
    Daniel Beloiu,
    Iolanda Juhasz
    toţi la capitolul creare/concept diferite componente
    și Mircea Pătru
    ajutaţi de tinerii absolvenţi Tudor Mureșan, Mihail Mușteanu, Dan Cigmăian, Petre Soreanu;
    tehnicieni:
    Victor Mocanu, Levente Barthalis, ? Barthalis, Ecaterina Oprean, Zoltan Pickety, Vasile Fülöp (urmează a se completa)
    şi
  • pentru partea de software:
    contribuții majore
    Liviu Negrescu (compilator),
    Werner Schuster (reproiectare/elaborare sistem de operare, concepere/elaborare asamblor),
    mat. Emil Muntean (coordonare)
    contribuții notabile
    Teodor Rus (proiectare sistem de operare),
    Hannes Stein,
    contribuții: Stela Laslău-Popescu, Ştefan Nițchi și Mircu Mitrov.

A fost un calculator de generaţia a doua (fiind complet tranzistorizat), dar având unele trăsături specifice calculatoarelor de generaţia a treia – şi mai “revoluționare” pentru România anilor ’60: aritmetică flotantă cablată hard (numere în virgulă mobilă reprezentate pe 48 biți),  memorie modulară, cu simultaneități precum overlap (suprapunerea în timp a pregătirii unei instrucțiuni cu execuția precedentei) și simultaneitatea funcțională a blocurilor de memorie (întâlnită azi mai ales la calculatoarele paralele multiprocesor), a perifericelor și a [regiștrilor]. Remarcăm atenția acordată atât preciziei reprezentării numerelor reale în aritmetica flotantă (48 biți – standardul IEEE 754 are azi 32 biți pentru ‘single precision’ și 64 biți pentru ‘double precision’), cât și rapidității execuției instrucțiunilor (prin cablare hard) – aceste detalii sunt esențiale și azi pentru specialiștii în analiza numerică.

Unele caracteristici ale sale au fost comparabile chiar și cu ale primelor calculatoare sub licență (numere în virgulă mobilă reprezentate pe 48 biți, față de 32 biți la IRIS). Este interesant de notat că Felix C-256, calculatorul care a fost construit după cumpărarea licenţei IRIS50 de la francezi, efectua potrivit V. Baltac, „câteva sute de mii de operaţii pe secundă”; mai mult, seria de calculatoare Felix-M, fabricate între 1975-1981, efectuau, cf. Wikipedia, 250.000 op./sec.).

A fost cel mai performant calculator construit în țară în perioada anilor ’50-’60, cu proiect românesc și materiale aproape în totalitate autohtone. Costul lui final a fost de 3.482.000 lei (echivalentul a 580.000$, raportat la cursul BNR din 1964).

Calculatorul DACICC-200 (1968) instalat la Bucuresti (1969), operat de inginerii Petre Soreanu, Mircea Bocu si Gheorghe Farkas
Calculatorul DACICC-200 (1968) instalat la Bucuresti (1969), operat de ing. Petre Soreanu si Mircea Bocu
Werner Schuster la calculatorul DACICC-200 (1968), instalat la Bucuresti (1969)
Sigla calculatorului DACICC-200 (1968)
Deviz antecalcul 1966 DACICC-200 p1
Deviz antecalcul 1966 DACICC-200 p2
Deviz postcalcul 1966 DACICC-200 p1
Deviz postcalcul 1966 DACICC-200 p2
Deviz postcalcul 1966 DACICC-200 p3

1967/1968, 1969: ITC Cluj și CTCE Cluj se înfiinţează din colective ale Institutului

În 1967/68 ia fiinţă la Cluj Institutul pentru Tehnică de Calcul (ITC, iniţial cu numele ICPUEC – Institutul de Cercetări şi Proiectări pentru Utilaje Electronice de Calcul), prin transferul aproape în întregime de la Institut a Secţiei de Maşini de Calcul. Alţi câţiva membri ai Institutului sunt transferaţi pentru a forma Centrul Teritorial de Calcul Electronic Cluj – CTCE (înfiinţat la 1 februarie 1969). Ambele instituţii au avut ca directori matematicieni/informaticieni formaţi la Institut: dr. Emil Muntean, respectiv dr. Vasile Peteanu.

Membrii Institutului și colaboratorii lor de la Facultatea de Matematică se formează ca utilizatori ai calculatoarelor, și predau primele cursuri de informatică la Facultatea de Matematică.

Unii ingineri formaţi la Institut se transferă la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, și predau primele cursuri de hardware.

Institutul de Calcul, prin aceste calculatoare și prin specialiştii formaţi, poate fi considerat așadar ca leagănul informaticii clujene, precum și un important jalon în istoria informaticii românești şi mondiale.

Primul implantator ionic din România

Institutul are în componenţă colectivul de implantare ionică, cu doi ingineri de marcă: Bruno Azzola (şef colectiv 1957-1974) şi Radu Morar (şef colectiv 1974-1975). Restul echipei este formată din ing. Tiberiu Kacsur, fiz. Béla Bossányi, tehn. pr. Arnold Balázs, tehn. pr. Zoltán Tobiás, tehn. Florica Sabău. şi electr. Vasile Fülöp.

Acest colectiv construieşte în anul 197? primul implantator ionic din ţară. Cu toate că caracteristicile sunt incipiente (funcţionând în câmp electrostatic), acest aparat va permite studiul, proiectarea şi construirea de circuite integrate, diode Schottky de putere şi diode varicap.

Totodată colectivul construieşte în 1975 un tun cu fascicol de electroni cu deviere electrostatică pentru evaporare în vid.

După cum arată materialele de mai jos, aceste aparate vor permite realizarea la Institut de contracte importante cu IPRS Băneasa.

Atât colectivul cât şi aparatele vor fi preluate în 1975 de către Institutul pentru Tehnică de Calcul, unde implantatorul va fi îmbunătăţit în 1976 (pentru câmp electromagnetic) devenind în acel moment comparabil cu cele construite pe plan internaţional.

Move the cursor to/tap the faces to find persons’ names.
Mutați cursorul/apasați ecranul tactil pe fețele persoanelor.

Proiectare şi construire de circuitele integrate

Chiar dacă după 1968 Institutul nu a mai construit calculatoare, au rămas aici specialişti de marcă în electronică, precum ing. Bruno Azzola şi ing. Radu Morar . Aceştia au obţinut rezultate de excepţie în domeniu, primul din ei brevetând trei procedee pentru circuite electronice integrate, prin difuzie:

  • brevetul Procedeu pentru obţinerea circuitelor integrate prin difuzie, nr. 55158/1969, dosar OSIM 61349,
  • brevetul Procedeu şi aparat pentru obţinerea microcircuitelor electronice prin depunere ionică selectivă, nr. [ ], dosar OSIM nr. 51432/1966 – [ref 1973 Raport utilizarea implantarii ionice] şi
  • brevetul Procedeu pentru obţinerea circuitelor integrate prin difuzia din structuri policristaline dopate prin implantare ionică, dosar OSIM 51193/24.10.1969 – [ref. 1971 contract cercetare cu IPRS].

Dispozitivul de implantare ionică a permis realizarea de contracte importante cu IPRS Băneasa şi cu Institutul de Fizică Atomică Bucureşti pentru:

  • îmbunătăţirea caracteristicilor diodelor Varicap prin implantare ionică (mai exact, aplicarea implantării ionice la realizarea diodelor Schottky de putere);
  • realizarea (prin reproiectarea instalaţiei de implantare ionică) a unui evaporator prin bombardament electronic cu deviere magnetică, ce a servit ca prototip pentru realizarea aparaturii de producţie la IPRS Băneasa.

După cum arată un document din 1972, Institutul ajusese la un nivel avansat de cercetare pe plan mondial în acest domeniu.
Nota informativa (implantarea ionica) 04.10.1972

brevet inventie Bruno Azzola - circuite integrate prin difuzie la Institutul de Calcul
1975 adresa apreciere - Institutul de Fizica Atomica
Nota prezentare Inst.Calcul. - volumul valorii realizate in 1975 - logo

Peste 100 contracte cu agenţi economici

Prin aplicarea teoriei la problemele practice s-au incheiat numeroase contracte cu întreprinderi economice.[18, anexa] Menţionăm cele mai importante, după cum apar în rapoartele Institutului:

  • Calculul săgeţilor conductorilor activi şi de protecţie pentru linia aeriană de 110 Kv Suplac-Zalău;
  • Calculul verificatoarelor şi al sculelor pentru pompele elicoidale de ulei (contract cu Uzinele Mecanice Cugir);
  • Obţinerea procedeelor de debitare a profilelor pentru Cargoul Pr. 450B (contract cu Şantierul Naval Galaţi);
  • Intocmirea planului optim de transport la piatra cioplită şi criblură;
  • Calcule necesare compensării triangulaţiei oraşului Cluj-Napoca (contract cu Consiliul Popular al municipiului Cluj-Napoca);
  • Studiul aplicării programării liniare la repartizarea sarcinilor de producţie agricole pe zone agricole (planificarea recoltării, transportului, a depozitării şi a prelucrării producţiei de sfeclă de zahăr din întreaga ţară; contract cu Institutul Central pentru Cercetări Agricole, Bucureşti);
  • Metodologia optimizării orarului autobuzelor şi troleibuzelor în oraşul Cluj-Napoca;
  • Calculul analitic al fazelor din masele de porţelan.

După cum se estimează, contractele încheiate au adus economiei româneşti beneficii de peste 10 milioane de lei valută.

Calculatorul DACICC-1 a fost folosit la întreaga capacitate mai bine de 10 ani.

[18] T. Popoviciu, Contribuţii ale Institutului de Calcul din Cluj la aplicarea matematicii în economie, Ses. St. Acad. RSR 1969-1970, 1971, pp. 305-320.

adresa Fabrica de Portelan Cluj 1970
adresa Uzina Unirea Cluj 1970
Adresa Uzina Mecanica Buzau 1970
Uzina Mecanica Cugir
Intreprinderea pt. Valorificarea Legumelor-Fructelor Cluj
Conventie Tiberiu Popoviciu - Octavian Fodor
Industria Sarmei Campia Turzii
Adresa Institutul de Cercetari Electronergetice si pentru Termoficare ICENERG 1970
adresa Uzina Armatura Cluj
Adresa Institutul de Mine Petrosani
adresa Uzina Independenta Sibiu
adresa Santierul Naval Galati
adresa ICPTG Campina
adresa Institutul de Proiectare pentru Sistematizare si Constructii Cluj
adresa Intreprinderea Comerciala de Stat Alimentara
adresa Intreprindere de Cariere si Balastiere Bucuresti
adresa Institutul de Endocrinologie C.I. Parhon
adresa Catedra de Boli Infectioase Cluj
adresa Institutul Oncologic Cluj semnatura I. Chiricuta
adresa Contract de Cercetare Institutul de Tehnica de Calcul Bucuresti 1973
Adresa proces verbal predare contract Combinatul de Sticla Turda
Adresa solicitare colaborare Conservatorul de Muzica Gh. Dima
Comanda Oficiul Fond Funciar 1970 calcule reperaj fotogrammetric
Proces verbal predare receptie contract ITC generare imagini microscop electronic 1974

Se dovedeşte că viziunea lui Popoviciu asupra unui Institut care să integreze teoria calculului (analiza numerică) cu practica calculului (prin contracte cu agenţi economici) şi cu tehnica de construire a dispozitivelor de calcul a fost una care s-a împlinit.

Practică/schimb de experienţă cu studenţii/specialiştii de la Institutele Politehnice din Bucureşti, Timişoara, Iaşi şi Cluj

La Institut au venit pentru schimb de experienţă specialişti în calculatoare de la marile Institute Politehnice din ţară (Bucureşti, Timişoara, Iaşi şi Cluj).

Vizitare Inst. Calcul de studenti si cadre didactice de la Inst. Politehnic Bucuresti
Practica 2 studenti facult. electr. Inst. Polit. Iasi
Vizita studenti de la Institutul Politehnic Bucuresti

Formarea şi educarea tinerei generaţii pentru matematică şi -noua direcţie- informatică

“Institutul s-a interesat îndeaproape şi de introducerea în învăţământul mediu a metodelor de programare la maşini [electronice] şi a diverselor ramuri ale informaticii. In vederea acestui scop la Institutul de Calcul funcţionează cercuri speciale cu elevi de la diferite şcoli medii din Cluj.”
1971, T. Popoviciu, Realizari si directii de cercetare la Inst. Calcul din Cluj, pp. 5-6.

Elevii din numeroase şcoli şi licee din Transilvania şi nu numai, au venit în practică la Institut pentru a vedea cum funcţionează un calculator, şi ce probleme poate rezolva.

Cerere catre Institutul de Calcul pt vizita elevi de la Liceul real-uman Odorheiu Secuiesc.
Vizita Liceul A. T. Laurian Botosani
Vizita Liceul A. T. Laurian Botosani - tabel
Vizita Liceul Avram Iancu Aiud
Vizita Liceul Economic Bistrita
Vizita Liceul Economic Bistrita - tabel 1
Vizita Liceul Economic Bistrita - tabel 2
Vizita Liceul Economic Orastie
Vizita Liceul Emanuil Gojdu Oradea
Vizita Scoala Generala nr. 1 Cisnadie Sibiu
Vizita Scoala Generala nr. 2 Oradea

Tiberiu Popoviciu are şi meritul de a fi promotorul înfiinţării primului liceu de informatică din Transilvania (în același timp cu înfiinţarea celor de la București, Iași și Timișoara) care ulterior îi va purta numele: Liceul de Informatică “Tiberiu Popoviciu”. Contribuţia lui Popoviciu este consemnată în istoricul acestui liceu; tot aici merită amintită și contribuţia dr. Emil Muntean si dr. Vasile Peteanu.

Nu încheiem secţiunea despre informatica în liceu fără a remarca contribuţiile specialiştilor formati la Institut iar apoi la ITC, în elaborarea unora din primele manuale de informatică din ţară:

  • E. Muntean, Limbajul COBOL. Manual pentru elevii liceelor pentru prelucrarea automată a datelor, Consiliul Naţional pentru Ştiinţă şi Tehnologie, Bucureşti, 1972.
  • E. Muntean, L. Negrescu, A. Prodan, T. Vușcan, Introducere în informatică, Consiliul Organizării Economico-Sociale, Bucureşti, 1973.

Pe lângă elaborarea acestor manuale, autorii au predat la liceu în primii ani, până la formarea altor profesori de informatică.

Emil Munteanu, Liviu Negrescu, Augustin Prodan, Teodor Vuscan - Introducere in informatica. Manual pentru cursurile postliceale si elevii liceelor pentru informatica, 1973 - coperta
Emil Munteanu, Liviu Negrescu, Augustin Prodan, Teodor Vuscan, Introducere in informatica. Manual pentru cursurile postliceale si elevii liceelor pentru informatica, 1973, unul din primele manuale de informatica din Romania

Primele cărţi din România în anumite domenii aplicative ale matematicii

După cum am menţionat, Tiberiu Popoviciu este autorul primei monografii din România din domeniul analizei numerice şi teoriei aproximării (1937).

La Institut au fost întocmite şi publicate primele cărţi din ţară în domeniile: nomografie, cuadraturi numerice, rezolvarea numerică a sistemelor de ecuaţii liniare:

  • L. Bal şi F. Rado, Lecţii de nomografie, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1956
  • D.V. Ionescu, Cuadraturi numerice, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1957
  • B. Janko, Rezolvarea numerică a sistemelor de ecuaţii liniare, Editura Academiei RSR, Bucureşti, 1961

sursa: L. Bal – Informare asupra activitatii Institutului intre 1956-1968, p. 7

După cum uşor se poate constata, cărţile au fost redactate urmând una din regulile de bază din prezent a analizei numerice: metodele şi algoritmii sunt ilustrate prin exemple numerice concrete.

Lista (parţială) a cărţilor publicate înainte de 1990

  • T. Popoviciu, Analiză numerică. Noţiuni introductive de calcul aproximativ, Editura Academiei RSR, 1975, 235 pp.
  • T. Petrila, C.I. GheorghiuMetode element finit si aplicaţii, Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1987, 299 pp.
  • I. PăvăloiuRezolvarea ecuaţiilor prin interpolare, Ed. Dacia, 1981, 190 pp.
  • I. PăvăloiuIntroducere în teoria aproximării soluţiilor ecuaţiilor, Ed. Dacia, 1976, 208 pp.
  • L. Nemeti, Programarea în timp a fabricaţiei, Ed. Dacia, 1975.
  • D. Maros, Teoria mecanismelor şi a maşinilor, 1958, Editura Tehnică, Bucureşti, 327 pp.
  • E. Popoviciu, Teoreme de medie din analiza matematică şi legătura lor cu teoria interpolării, Editura Dacia, Cluj, 1972.
  • Şt. N. Berṭi, Aritmetica intervalelor, Editura Academiei RSR, 1977, 235 pp. (publicată postum)
  • … ş.a. (urmează a se completa)
D.V. Ionescu 1957 - Cuadraturi numerice - cover
D.V. Ionescu 1957 - Cuadraturi numerice - cover
D.V. Ionescu 1957 - Cuadraturi numerice - pp. 132-133
D.V. Ionescu 1957 - Cuadraturi numerice - pp. 132-133
L. Bal, F. Rado 1956 - Lectii de nomografie - cover
L. Bal, F. Rado 1956 - Lectii de nomografie - cover
L. Bal, F. Rado 1956 - Lectii de nomografie - pp. 76-77
L. Bal, F. Rado 1956 - Lectii de nomografie - pp. 76-77
B. Janko 1961 - Rezolvarea numerica a sistemelor de ecuatii liniare - cover
B. Janko 1961 - Rezolvarea numerica a sistemelor de ecuatii liniare - cover
B. Janko 1961 - Rezolvarea numerica a sistemelor de ecuatii liniare - pp. 112-113
B. Janko 1961 - Rezolvarea numerica a sistemelor de ecuatii liniare - pp. 112-113
T. Popoviciu - Analiza numerica 1975
Pavaloiu 1981 Rezolvarea ecuatiilor prin interpolare
Maros 1958, Teoria mecanismelor si a masinilor. Cinematica rotilor dintate
I. Pavaloiu - Introducere in teoria aproximarii solutiilor ecuatiilor, 1976
E. Popoviciu - Teoreme de medie din analiza matematica 1972
Elena Popoviciu - Teoreme de medie din analiza matematica si legatura lor cu teoria interpolarii, 1972
L. Nemeti - Programarea in timp a fabricatiei 1975
Carte premiata cu premiul Academiei Romane

Şcoala Clujeană de Analiză Numerică şi Teoria Aproximării

În acest timp s-a format la Institut ceea ce s-a numit apoi Şcoala Clujeană de Analiză Numerică şi Teoria Aproximării. Este vorba de matematicieni care au învăţat arta elaborării de algoritmi pentru rezolvarea problemelor numerice de matematică. S-a făcut o ilustrare a acestei Şcoli, prin considerarea arborelui genealogic rezultat prin relaţia „conducător de doctorat – doctor”, precum şi alţi matematicieni angajaţi la Institut sau colaboratori ai lor din Cluj. Au rezultat peste 400 de specialişti.

Organizare de conferinţe internaţionale, cu participarea unor personalităţi mondiale

Faima rezultatelor obţinute la Cluj a trecut graniţele ţării. Rezultatele obţinute au fost prezentate în cadrul a 8 conferinţe internaţionale organizate la Institut, şi a numeroase conferinţe naţionale (în 1958 a fost organizată la Institut prima conferinţă de cibernetică din România). Este de remarcat participarea unor somităţi în domeniu la acea vreme. Din ţară amintim pe Ciprian Foiaş, Grigore Moisil, Miron Nicolescu, Constantin Corduneanu, Adolf Haimovici, ş.a. Din străinătate remarcăm participarea la colocviile internaţionale (organizate în 1960, 1963, 1965, 1967, 1970, 1973): Paul Erdős, Isaac J. Schoenberg, Sergei M. Nikolskii (director adjunct al Institutului Steklov din Moscova), Jean DieudonnéAlexander M. Ostrowski, ş.a.

Infiinţarea de reviste de specialitate

La Institut au fost publicate mai multe reviste de specialitate.

  • In 1950, la doi ani de la înfiinţarea Filialei din Cluj a Academiei Române, aceasta a fondat revista Studii şi Cercetări Ştiinţifice, cuprinzând articole din toate domeniile de cercetare. Din 1954 articolele matematice apar în serii şi apoi în reviste dedicate: Seria Ştiinţe Matematice, Fizice, Chimice şi Tehnice (în anii 1954-1955), revista Studii şi Cercetări de Matematică şi Fizică (în 1956), iar din 1957, în acelaşi an cu Institutul, se înfiinţează Studii şi Cercetări de Matematică (Cluj), editată chiar la Institut, sub conducerea lui T. Popoviciu. Ea va apare până în 1963.

In ciuda numeroaselor insistenţe ale lui Popoviciu de a permite editarea unui jurnal de către Institut (după 1963), acest lucru a fost posibil doar abia peste aproape zece ani, când, în 1972 se înfiinţează două reviste, cu nume destul de apropiate.

Studii si Cercetari de Matematica Cluj - 1963-1 - coperta
Studii si Cercetari de Matematica si Fizica - 1956-1 - coperta
Studii si Cercetari Stiintifice 1950-1 coperta
Revue d'analise numerique et de la theorie de l'approximation 1972-1 coperta
Revista de Analiza Numerica si Teoria Aproximatiei 1972-1 coperta

Revistele Institutului au permis, prin schimburi internaţionale, îmbogăţirea bibliotecii Institutului, obţinându-se astfel cărţi şi periodice de specialitate de primă importanţă. Biblioteca a servit formării şi îmbogăţirii cunoştinţelor a numeroşi specialişti, învăţăcei sau consacraţi.

Metalul Rosu - solicitare carte
Metalul Rosu - solicitare carte catre Institutul de Calcul
Adresa de la Institutul Politehnic Cluj cu solicitare acces la biblioteca pt ing Al. Iuga
cerere acces la biblioteca pt mat. V. Gabriel
cerere acces la biblioteca pt M. Ciupeiu

Premii obţinute la Institut

Membrii Institutului obţinuseră premii ca recunoaştere a activităţii lor meritorii:

  • Oleg Aramă (premiul “Gh. Ţiţeica” al Academiei Române, 1965)
  • Dumitru Ripeanu (premiul “Gh. Ţiţeica” al Academiei Române, 1965)
  • Emil Muntean (premiul “Gh. Lazăr” al Academiei Române, 1965)
  • Ion Păvăloiu (premiul “Gh. Lazăr” al Academiei Române, 1974)
  • Elena Popoviciu (premiul “Gh. Ţiţeica” al Academiei Române, 1974)
  • Ladislau Németi (premiul “Gh. Lazăr” al Academiei Române, 1974)

T. Popoviciu primise distincţia de „Om de ştiinţă emerit”, precum şi alte distincţii şi medalii.

Ripeanu - Premiul Gheorghe Titeica al Academiei Romane
Dumitru Ripeanu Ripianu Premiul Gheorghe Titeica al Academiei Romane
Arama O. - Premiul Gheorghe Titeica al Academiei Romane, 1967
Premiul Gheorghe Lazar pt Ion Pavaloiu 1974

În 1975 Institutul ajunsese la apogeu. Avea 51 de angajaţi, organiza conferinţe internaţionale la care participau personalităţile vremii, dispunea de un calculator propriu, construit de angajaţi, avea contracte de cercetare cu industria, dispunea de un implantator ionic care a adus contracte de cercetarea în colaborare cu IPRS Băneasa şi IFA Bucureşti.

“All good things come to an end”
(toate lucrurile bune au un sfârşit)

Din păcate, în ciuda activităţii deosebite şi a consacrării sale, soarta nu i-a mai surâs Institutului. In urma unor capricii de moment, regimul comunist a emis decretul nr. 36/1975 prin care a desfiinţat institutele de matematică ale Academiei Române (de la Bucureşti, Iaşi şi Cluj).

La Cluj, o parte din angajaţii Institutului au fost distribuiţi la Institutul pentru Tehnică de Calcul, Centrul Teritorial de Calcul Electronic ClujCentrul de Calcul [Electronic] al Universităţii Babeş-Bolyai, la Universitatea Tehnică, sau la alte unităţi. La scurt timp, Institutul a fost reînfiinţat sub numele de Institutul de Matematică, cu un efectiv redus de 6 persoane, fiind trecut sub tutela Ministerului Invăţământului, la Facultatea de Matematică a Universităţii Babeş-Bolyai.

1975 personalul care se transfera la facultatea de matematica

Şocul a fost atât de mare, încât amândouă personalităţile care conduceau institutele la Bucureşti şi Cluj au murit la scurt timp, în acelaşi an: M. Nicolescu în iunie şi T. Popoviciu în octombrie (la Iaşi, M. Haimovici decedase în 1973).

In loc de epilog:
Majoritatea marilor matematicieni lasă după ei o şcoală matematică.
Popoviciu a lăsat în plus şi bazele unei noi industrii: “industria IT de la Cluj”

Popoviciu a creat o şcoală matematică – Şcoala Clujeană de Analiză Numerică şi Teoria Aproximării – şi a pus bazele Analizei Numerice din ţară.

Pe de altă parte, la Institutul de Calcul s-au pus în anii ’50-’60 bazele a ceea ce azi e numită “industria IT din Cluj”. la Institut s-au format specialiştii atât pentru predarea software-ului sau hardware-ului (educând apoi generaţii de studenţi la Universitatea Babeş-Bolyai sau la Universitatea Tehnică) cât şi pentru partea de cercetare/dezvoltare (dezvoltând apoi produse hardware sau software la Institutul pentru Tehnică de Calcul sau la Centrul Teritorial de Calcul Cluj).

1975-1990: perioada de supravieţuire cu 6 oameni

Au rămas astfel în 1975 la Institut doar 6 matematicieni care să ducă mai departe tradiţia, în ciuda vicisitudinilor apărute: I. Păvăloiu, C. Mustăţa, D. Ripeanu, A. Nemeth, I. Şerb, Şt. Cobzaş. In timp unii din ei s-au transferat la Facultatea de Matematică, venind altii în loc (M. Anisiu, V. Miheşan, A. Diaconu – din 1979, C. Iancu, D. Brădeanu – din 1978).

Directori în această perioadă au fost acad. Petru T. Mocanu (1975-1976) iar apoi prof. Árpád Pál (1976-1990).

1990: revenirea la Academia Română

În 1990, prin HG nr. 103/13.04.1990, Institutul de Calcul revine la Academia Română, şi începe o perioadă de dezvoltare, avându-l director până în 2008 pe prof. dr. Ion Păvăloiu, iar după aceea pe dr. Emil Cătinaş.

Se pune accent pe trăsăturile moderne ale cercetării ştiinţifice, promovate cu elan de tinerii cercetători:

  • începând cu 1997 Institutul se conectează prin modem la internet, fiind folosit în activitatea de comunicare şi documentare;
  • în 2001 se înfiinţează pagina web a revistei Rev. Anal. Numér. Théor. Approx.;
  • din 2004 Institutul are site propriu, pe care postează toate informaţiile principale, în special rapoartele anuale (credem că e primul Institut al Academiei Române Filiala Cluj care şi-a înfiinţat site, si printre primele din tară).

În această perioadă au fost obţinute numeroase granturi de cercetare la Institut. Dintre ele amintim grantul CEEX 06-11-96, în perioada 2006-2008, în valoare de aproape 500.000$. Acesta a permis înnoirea bazei materiale a Institutului, prin achiziţionarea de mobilier şi tehnică de calcul (de menţionat calculatoare desktop, laptop, precum şi un server în valoare de peste 15.000Euro).

Aceasta este o perioadă marcată în primul rând printr-o fluctuaţie accentuată generată de tinerii care, după ce se formează la Institut ca cercetători şi obţin titlul de doctor, optează pentru oferte de lucru mai atractive (după 1990, în total 8 tineri, adică jumătate din numărul de 16 posturi la Institut în anii ’90). Climatul sănătos din Institut, întreţinut atât de conducerea Institutului şi de membrii ei, cât şi de către Academia Română, a făcut ca destui alţi tineri să opteze pentru a rămâne la Institut.

website Institutul Calcul Tiberiu Popoviciu 2004
2001 website for Rev. Anal. Numer. Theor. Approx.

A doua lovitură

Din păcate relativ recent, în anul 2003, Institutul s-a confruntat cu o situaţie aproape similară celei din 1975, el fiind evacuat de către Universitatea “Babeş-Bolyai” din clădirea în care şi-a desfăşurat activitatea mai bine de o jumătate de secol. In prezent Institutul funcţionează în două apartamente de la etajul 5 al unui bloc de locuinţe situat la periferia oraşului Cluj-Napoca.

Rezultate recente ale cercetării

Eforturile recente ale conducerii Institutului s-au concentrat asupra managementului privind vizibilitatea pe internet atât a realizărilor Institutului cât şi a revistei editate în prezent aici. Numele revistei a fost schimbat în Journal of Numerical Analysis and Approximation Theory, conţinutul ei a fost digitizat şi setat pe un sistem electronic performant (sistemul OJS). La fel s-a procedat şi cu celelalte două reviste mai vechi.

[us_single_image image=”2082″ size=”medium” onclick=”lightbox”]

Cercetătorilor le-a fost cerută crearea de conturi „Google Scholar”, „ResearchGate” şi „Academia”, unde să îşi posteze articolele elaborate; a fost demarată crearea de indicatori Orcid/ResearcherID pentru fiecare cercetător.

Pagina web a Institutului a fost rescrisă şi îmbunătăţită, postându-se pe un sistem nou (WordPress). A fost demarat un proces de analiză a arhivei Institutului, cu întocmirea listei publicaţiilor lui T. Popoviciu şi a tuturor membrilor din Institut (foşti sau actuali). S-a creat un arbore genealogic care să reprezinte Şcoala Clujeană de Analiză Numerică şi Teoria Aproximării, fondată în anii ’50-’60 în jurul colectivului de la Institut.

Au fost obţinute rezultate importante în Analiza Numerică, fiind publicate articole sau “surveys” în reviste cu factor mare de impact: Advances in Water Resources, Water Resources Research (reviste care au figurat în anumiţi ani pe prima poziţie la categoria “Water Research”), Physical Review EJournal of Computational Physics, Mathematics of Computation; maximul factorilor de impact este de 5.1, cu doi autori principali din Institut, în revista Monthly Notices of the Royal Astronomical Society. Articolele publicate în aceste reviste au obţinut atât citări mulţumitoare cantitativ, cât mai ales calitativ, întrucât sunt citate de autori ISI Highly Cited -archives (R.P. Agarwal 2016, P.N. Brown 2013, H.F. Walker 2013).

Media articolelor publicate în fiecare an în fluxul principal de jurnale de către cercetătorii Institutului este similară cu cea a unor instituţii importante din ţară.

Cărţi publicate la Institut

In perioada după 1990 au fost publicate 21 cărţi de specialitate.

Remarcăm două cărţi publicate în reputata editură Springer şi una în Editura Academiei Române (1987):

Lista completă a cărţilor publicate după 1990:

  • I. Păvăloiu, N. Pop, Interpolation and Applications, Lambert Academic Publishing, 2017, 280 pp., ISBN 978-3-330-08939-6
  • C. Vamoş, M. Crăciun, Numerical detrending, Risoprint, 2011, iv+166 pp., ISBN 978-973-53-0538-3.
  • M. Crăciun, Procedee de aproximare construite cu ajutorul calculului umbral, Risoprint, Cluj-Napoca, 2008, ii+180 pp., ISBN 978-973-751-908-5.
  • E. Cătinaş, Methods of Newton and Newton-Krylov type, Risoprint, Cluj-Napoca, 2007, XVI + 177 pp., ISBN 978-973-751-533-9.
  • C. Vamoş, Câmpurile continue asociate sistemelor corpusculare, Risoprint, 2007, iii+110 pp., ISBN 978-973-751-557-5.
  • D. Otrocol, Sisteme Lotka-Volterra cu argument întârziat, Presa Universitară Clujeană, 2007, iv+137 pp., ISBN 978-973-610-589-0.
  • C.I. Gheorghiu, Spectral Methods for Differential Problems, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2007, pp. 157+X, ISBN 978-973-133-099-0. (Full text available).
  • C.I. Gheorghiu, Metode numerice pentru sisteme dinamice, Casa Cărţii de Ştiinţă, 2006, iii+201 pp., ISBN 973-686-896-6, 978-973-686-896-2 (2nd edition).
  • I. Păvăloiu, N. Pop, Interpolare şi aplicaţii, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2005, 322 pp., ISBN 973-651-028-3.
  • C.I. Gheorghiu, Metode numerice pentru sisteme dinamice, Casa Cărţii de Ştiinţă, 2004, iii+151 pp., ISBN 973-686-568-1.
  • C. Mustăţa, I. Taşcu, Matematici aplicate în economie, Risoprint Publishing House, Cluj-Napoca, 2004, Partea I, 175 pp., ISBN 975-656-622-6.
  • C. Mustăţa, I. Taşcu, Matematici aplicate în economie, Risoprint Publishing House, Cluj-Napoca, 2004, Partea a II-a, 210 pp., ISBN 973-656-669-2.
  • V. Soporan, C. Vamoş, C. Pavai, Numerical Modeling of Solidification, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2003. (in Romanian)
  • M.C. Anisiu, Ecuaţiile probemei inverse a dinamicii, Casa Cărţii de Ştiinţă Cluj-Napoca, 2003, v+140 pp., ISBN 973-686-466-9.
  • N. Suciu, Asupra relaţiei între modelarea microscopică şi macroscopică a proceselor termodinamice, Ed. Univ. Piteşti, Appl. and Ind. Math. Series No. 5, vi+158 pp., 2001, ISBN: 973-8212-12-X.
  • C. Mustăţa, M. Bărbosu, Elemente de algebră liniară, geometrie analitică şi calcul tensorial, Editura Dacia, 2000, 232 pp., ISBN 973-35-1023-8.
  • C.I. Gheorghiu, A Constructive Introduction to Finite elements Method, Ed. Quo-Vadis, Cluj-Napoca, 1999, 170 pp., ISBN 973-99137-0-9.
  • M.-C. Anisiu, Metode ale analizei neliniare cu aplicaţii în mecanica cerească, Presa Universitară Clujeană, 1998, 181 pp., ISBN 973-9354-61-0.
  • I. Păvăloiu, Capitole speciale de analiză matematică, Editura Cordial Lex, Cluj-Napoca, 1994, ISBN 973-96105-9-5, 200 pp.
C. Vamos, M. Craciun, Automatic Trend Estimation - cover
C. Vamos, M. Craciun, Automatic Trend Estimation - cover
C.I. Gheorghiu, Spectral Methods for Non-Standard Eigenvalue Problems
C.I. Gheorghiu, Spectral Methods for Non-Standard Eigenvalue Problems
Carte premiata cu premiul Academiei Romane
Interpolation and applications
vamos-craciun-2011-numerical-detrending
craciun-2008-procedee-de-aproximare-construite-cu-ajutorul-calculului-umbral
catinas-2007-methods-of-newton-and-newton-krylov-type
vamos-2007-campurile-continue-asociate-sistemelor-corpusculare
otrocol-2007-sisteme-lotka-volterra-cu-argument-intarziat
gheorghiu-2007-spectral-methods-for-differnetial-problems
gheorghiu-2006-metode-numerice-pentru-sisteme-dinamice-ed-2
pavaloiu-pop-2007-interpolare-si-aplicatii
gheorghiu-2004-metode-numerice-pentru-sisteme-dinamice-ed-1
mustata-tascu-2004-matematici-aplicate-in-economie-part-1
mustata-tascu-2004-matematici-aplicate-in-economie-2
anisiu-2003-ecuatiile-problemei-inverse-a-dinamicii
suciu-2001-asupra-relatiei-intre-modelarea-microscopica-si-macroscopica-a-proceselor-termodinamice
mustata-barbosu-2000-elemente-de-algebra-liniara-geometrie-analitica-si-calcul-tensorial
gheorghiu-1999-a-constructive-introduction-to-finite-elements-method
anisiu-1998-metode-ale-analizei-neliniare-cu-aplicatii-in-mecanica-cereasca
pavaloiu-1994-capitole-speciale-de-analiza-matematica

Au fost angajaţi recent tineri cercetători care, pe lângă talent în matematică, au abilităţi deosebite în programare, şi care au adus un suflu nou în Institut.

Institutul are în prezent un important protocol de colaborare cu Forschungszentrum Jülich, în baza căruia i se conferă acces la supercomputerele din Germania. Rezultatele numerice ale programelor întocmite la Cluj pentru diferite modelări sunt astfel validate la cele mai înalte standarde (se fac simulări pentru metode de tip Monte Carlo cu grile de ordinul 107).

[us_single_image image=”2087″ size=”medium” onclick=”lightbox”]

Biblioteca Institutului a fost îmbogăţită cu reviste de prestigiu (prin schimburi interacademice) şi cu cărţi de valoare (prin recenzarea lor în revista editată la Institut).

După 1990 Institutul a reluat organizarea a numeroase colocvii la care au participat matematicieni cunoscuţi; este de remarcat conferinţa ce a marcat 50 de ani pentru celebrarea anului 1957 (organizată în 2008) la care au participat personalităţi din ţară şi străinătate.

Cercetătorii au participat la conferinţe importante din ţară şi străinătate (inclusiv ca invited speaker).

La evaluările interne făcute de către Academia Română, Institutul a obţinut calificative de „foarte bine”.

Cercetători din cadrul Institutului sunt membri în colective de redacţie a unor reviste de specialitate din ţară şi străinătate, inclusiv cotate ISI Reuters Thomson.

De asemenea, Institutul are membri ai unor organizaţii internaţionale (SIAM, GAMM, etc.) sau care sunt cuprinşi în efortul de referare al articolelor publicate (Mathematical Reviews, ZentralBlatt fur Mathematik), sau recenzare a manuscriselor trimise la diferite reviste de specialitate.

Şi în perioada de după 1990 au fost obţinute premii şi distincţii:

  • C.-I. Gheorghiu (1990, premiul “S. Stoilow” al Academiei Române),
  • I. Păvăloiu (2009, Distincţia de excelenţă din partea Universităţii de Nord Baia-Mare),
  • C. Vamoş (2010, Diploma de excelenţă, din partea Academiei Române Filiala Cluj-Napoca),
  • I. Păvăloiu (2010, Diploma de excelenţă pentru rezultate remarcabile în matematică, din partea Academiei Române, Filala din Cluj-Napoca,
  • E. Cătinaş (2015, Diploma Distincţia Culturală a Academiei Române, pentru importante contribuţii ştiinţifice în analiza numerică),
  • M. Crăciun (2016, Diploma de excelentă Gh. Bariţiu a Academiei Române Filiala Cluj-Napoca),
  • I. Boros (2018).

Gheorghiu - Premiul Simion Stoilow al Academiei Romane 1990

© Emil Cătinaş, Institutul de Calcul “Tiberiu Popoviciu”

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă doriţi un acord pentru republicarea lui (fie în întregime, fie a unor părţi), vă rugăm să ne trimiteţi un email pe adresa ecatinas [at] ictp.acad.ro

O versiune preliminară a acestui articol a fost publicată în Zilele Academice Clujene 2014.

Meniu