In 1946, Tiberiu Popoviciu este numit profesor la Universitatea din Cluj. Aici avea să-şi petreacă restul vieţii, aproape treizeci de ani.

Având o forţă creatoare de anvergură, cunoştinţe temeinice în domenii vaste (se aprecia că era la curent cu toate rezultatele importante din analiză matematică obţinute până la von Mises), Popoviciu a reuşit în scurt timp să coaguleze în jurul său un colectiv puternic, formând în 1947 Seminarul de Calcul Numeric şi Teoria Aproximării. Rezultatele acestui colectiv sunt remarcabile, ceea ce convinge Academia Română de necesitatea încurajării şi dezvoltării lui.

Dealtfel în 1948, la doar 42 de ani, T. Popoviciu este ales membru corespondent al Academiei Române.

In iulie 1951 ia fiinţă, sub conducerea lui Tiberiu Popoviciu, Secţia de Matematică a Filialei din Cluj a Academiei Române, având sediul pe str. Republicii la nr. 37, şi cuprinzând în total 9 matematicieni de marcă ai Clujului: acad. Gheorghe Călugăreanu, prof. dr. doc. Dumitru V. Ionescu, acad. Theodor Angheluţă, acad. Dimitrie D. Stancu (chiar de la absolvirea facultăţii), prof. dr. Francisc Radó, prof. dr. Lascu Bal, prof. dr. doc. Elena Popoviciu şi dr. Dumitru Ripeanu.

După cum a rămas consemnat în documentele vremii, această Secţie „a avut, prin colaboratorii săi, un rol de pionierat în promovarea unei ramuri moderne a matematicii, şi în legarea cercetării teoretice de practică. Este vorba pe de-o parte, de naşterea Şcolii de Analiză Numerică şi Teoria Aproximării, la Cluj, iar pe de altă parte de primele contracte de colaborare încheiate de matematicienii clujeni cu întreprinderi productive (1953)”. (a se vedea documentul alăturat)

Secţia avea 9 membri în 1952, şi era structurată în trei colective, conduse de către acad. Gh. Călugăreanu, prof. D.V. Ionescu şi acad. Th. Angheluţă. Incă de la început, din primul an, pe lângă cercetare fundamentală în domeniul analizei numerice şi teoriei aproximării, au fost vizate aplicaţii practice ale matematicii în intreprinderi economice, chiar dacă primul contract a fost semnat la doi ani de la înfiinţarea secţiei.

Primul colectiv a avut în vedere studiul metodelor grafice de calcul şi nomografie, în vederea rezolvării problemei de corectarea angrenajelor dinţate, pusă de Institutul de Proiectări de Maşini din Cluj (IPROM). Al doilea colectiv a studiat o problemă de propagare a căldurii, pusă tot de IPROM, iar cel de-al treilea colectiv a avut ca sarcină întocmirea unei monografii privind rezolvarea numerică a sistemelor liniare.[14]

In anul 1953, secţia avea 4 teme de cercetare: [15]

1. Studiul metodelor de calcul grafic şi nomografia (responsabil Lascu Bal);
2. Studiul problemelor de propagarea căldurii, în vederea aplicaţiilor practice (responsabil Dumitru Ripeanu);
3. Rezolvarea numerică a sistemelor de ecuaţii liniare (responsabil Theodor Angheluţă);
4. Studiul restului în formulele de aproximare ale analizei (responsabil Tiberiu Popoviciu).

A fost încheiată în 1952 prima temă de cercetare cu o intreprindere economică, Elaborarea unei nomograme pentru aprecierea rapidă a stadiului de realizare a producţiei la fabricarea încălţămintei (cu Fabrica de Pielărie şi Incălţăminte Cluj, 1952) iar apoi primele contracte:

• Elaborarea unui tabel util pentru calculul angrenajelor cu roţi dinţate (cu Institutul de Proiectări de Maşini Cluj – IPROM Cluj, 1953)
• Studiul privind câmpul termic şi de tensiuni în pereţii tuburilor de fierbere la cazanele moderne cu aburi, cu trecere forţată (Institutul de Proiectări de Maşini Cluj – IPROM Cluj, 1953).

[Probleme studiate de către colectivele Institutului de Calcul din Cluj, la cererea unor întreprinderi sau institute de cercetare din ţară].

Secţia de Matematică s-a dezvoltat de la un an la altul, cuprinzând alţi membri de marcă: prof. dr. doc. Ioan Muntean, prof. dr. doc. Ioan Maruşciac, prof. dr. Eugen Gergely, ş.a.

Membrii Secţiei au obţinut încă de la început rezultate remarcabile, după cum e consemnat şi într-un raport al vremii.[16]

După 6 ani erau îndeplinite toate condiţiile pentru un nou pas în dezvoltarea Secţiei.

[14] E. Moldovan, Cronica din activitatea institutelor şi colectivelor de cercetări ale Filialei Cluj a Academiei RPR, Stud. Cerc. Şt., 4 (1953) nos. 1-2, pp. 431-432.

[15] E. Moldovan, Cronica din activitatea institutelor şi colectivelor de cercetări ale Filialei Cluj a Academiei RPR, Stud. Cerc. Şt., 5 (1954) nos. 1-2, pp. 473-474.

[16] Lucrările colaboratorilor Secţiei de Matematică şi Institutului de Calcul publicate în perioada 1951-1965.

După cum am menţionat, Tiberiu Popoviciu este autorul primei monografii din România din domeniul analizei numerice şi teoriei aproximării (1937).

La Institut au fost întocmite şi publicate primele monografii din ţară în domenii ale matematicii aplicate.

Prima din monografii este din domeniul nomografiei:

• L. Bal şi F. Rado, Lecţii de nomografie, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1956

sursa: L. Bal – Informare asupra activităţii Institutului între 1956-1968, p. 7

După cum uşor se poate constata, cărţile au fost redactate urmând una din regulile de bază din prezent a analizei numerice: metodele şi algoritmii sunt ilustraţi prin exemple numerice concrete.

In aprilie 1957, se înfiinţează Institutul de Calcul, în acelaşi sediu de pe str. Republicii nr. 37.

Institutul a avut la bază matematicienii din Secţia de Matematică, fiind apoi angajaţi ingineri, fizicieni, tehnicieni şi personal auxiliar.

Institutul a fost structurat în 4 secţii:

1. Cercetări Teoretice,
2. Laboratorul de Calcul Numeric şi Grafic,
3. Maşini de Calcul,
4. Mecanică Aplicată.

In 1950, la doi ani de la înfiinţarea Filialei din Cluj a Academiei Române, se fondează revista Studii şi Cercetări Ştiinţifice, cuprinzând articole din toate domeniile de cercetare.

Din 1954 articolele matematice apar în serii şi apoi în reviste dedicate: Seria Ştiinţe Matematice, Fizice, Chimice şi Tehnice (în anii 1954-1955), revista Studii şi Cercetări de Matematică şi Fizică (în 1956), iar din 1957, în acelaşi an cu Institutul, se înfiinţează Studii şi Cercetări de Matematică (Cluj), editată chiar la Institut, sub conducerea lui T. Popoviciu. Ea va apare până în 1963.

In ciuda numeroaselor insistenţe ale lui Popoviciu de a permite editarea unui jurnal de către Institut (după 1963), acest lucru a fost posibil doar abia peste aproape zece ani, când, în 1972 se înfiinţează două reviste, cu nume destul de apropiate.

Prima monografie din ţară în domeniul cuadraturilor numerice:

• D.V. Ionescu, Cuadraturi numerice, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1957.

sursa: L. Bal – Informare asupra activităţii Institutului între 1956-1968, p. 7

Metodele şi algoritmii sunt ilustraţi prin exemple numerice concrete.

In urma instalării comunismului în România, după cel de-al doilea război mondial, cibernetica era considerată o ştiinţă reacţionară. 

„Cibernetica: pseudoştiinţa reacţionară inventată de burghezia internaţională pentru a abate atenţia proletariatului de la lupta de clasă”.

Este meritul incontestabil al lui Popoviciu de a fi organizat primul Simpozion Naţional de Cibernetică la Cluj, la Institutul de Calcul, în 1958. Apreciem că, probabil, acest lucru a fost posibil şi din cauza faptului că Uniunea Sovietică produsese de câţiva ani primele sale calculatoare electronice, şi deci se schimbase mentalitatea despre această disciplină.

(In 2008, cei 50 de ani sunt aniversaţi prin organizarea unei conferinţe naţionale, lucrările fiind publicate în: Lucrările Seminarului “Tiberiu Popoviciu” de Ecuaţii Funcţionale, Aproximare şi Convexitate: 50 de ani de la organizarea Simpozionului de Cibernetică Cluj – 1958, Cluj-Napoca, 24-27 septembrie 2008, Elena Popoviciu (link in curand).

In 1959 se construieşte calculatorul MARICA (Maşina Automată cu Relee a Institutului de Calcul al Academiei); a fost doar un calculator experimental, fiind construit sub coordonarea mat. Manfred Rosman, de către Iolanda Juhasz (Barabas), Gheorghe Farkas şi Bruno Azzolla, având la bază relee electromagnetice pentru centrale telefonice.

MARICA a fost al doilea calculator construit în România. Nu a fost însă un calculator electronic.

In 1960 a fost organizata prima din cele 6 conferinţe internaţionale. Faima rezultatelor obţinute la Cluj trecuse graniţele ţării, astfel că au participat somităţi din domeniu.

Din ţară amintim pe Ciprian Foiaş, Grigore Moisil, Miron Nicolescu, Constantin Corduneanu, Adolf Haimovici, ş.a.

Din străinătate remarcăm participarea lui: Paul Erdős, Isaac J. Schoenberg, Sergei M. Nikolskii (director adjunct al Institutului Steklov din Moscova), Jean Dieudonné, Alexander M. Ostrowski, ş.a.

Prima monografie din ţară în domeniul rezolvarii numerice a sistemelor de ecuaţii liniare:

• B. Janko, Rezolvarea numerică a sistemelor de ecuaţii liniare, Editura Academiei RSR, Bucureşti, 1961

sursa: L. Bal – Informare asupra activităţii Institutului între 1956-1968, p. 7

Metodele şi algoritmii sunt ilustraţi prin exemple numerice concrete.

A doua conferinţă internaţională

DACICC-1 (Dispozitiv Automat de Calcul al Institutului de Calcul Cluj), construit între 1959-1963 sub coordonarea iniţial a mat. Manfred Rosman iar apoi a ing. Gheorghe Farkas, a fost un mare succes.

Echipa a fost formată din inginerii Bruno Azzola, Mircea Bocu și Iolanda Juhasz; tehnicieni: Ecaterina (Catiţa) Oprean, Robert Kaiser, Arnold Balasz (urmează a se completa).

Matematicianul Liviu Negrescu a realizat pentru acest calculator o bibliotecă de programe pentru calcularea funcţiilor matematice (sin, cos, radical, etc.).

Prin DACICC-1, România a fost a 11-a ţară din lume care a fabricat un calculator electronic cu tranzistori, după cum se poate calcula în [17] la pag. 2-3.
Totodată, DACICC-1 a fost primul calculator cu tranzistori din România, primul având memorie internă și regiștri din ferite.

Era al treilea calculator electronic construit în ţară, dar cu trăsături avansate (efectua 2000 de adunări pe secundă). Primele două (CIFA-1, Calculatorul Institutului de Fizică Atomică şi MECIPT-1, Maşina Electronică de Calcul a Institutului Politehnic Timişoara) erau integral cu tuburi electronice.

DACICC-1 a fost construit folosind tuburi electronice, tranzistoare (pentru partea logică) și ferite (pentru memorie și unele părți din logică). Era un calculator cu o adresă (mașină tip acumulator), dispozitiv aritmetic-logic serial, date binare reprezentate în virgulă fixă. Reprezenta tranziția de la prima la a doua generație de calculatoare.

Caracteristicile sale erau superioare calculatoarelor autohtone din acea vreme datorită memoriei interne realizată cu inele de ferite, oferind avantajele accesului aleatoriu faţă de memorii cu tambur magnetic, cu acces secvenţial.

DACICC-1 a fost un produs original al Institutului de Calcul, cu ajutorul lui fiind rezolvate numeroase probleme practice mai bine de o decadă (peste 100 de contracte – a se vedea raportul din nota [18] de mai jos).

[17] M. Drăgănescu, Realizarea de calculatoare şi reţele de calculatoare  în România (1953-1985), Academica, 2001, noiembrie-decembrie, pp. 43-45.

Calculatorul electronic cifric DACCIC-1 (caracteristici)

A treia conferinţă internaţională

A patra conferinţă internaţională (?-18-? septembrie). Remarcăm prezenţa lui P. Erdos, Alexics, M. Altman.

Construcţia calculatoarelor electronice la Institut nu s-a oprit aici. Caracteristicile lui DACICC-1 şi capacitatea membrilor Institutului au ajuns cunoscute în întreaga ţară (în 1963 Popoviciu a fost dealtfel ales membru titular al Academiei Române). La câţiva ani după construcţia DACICC-1, Institutul Central de Cercetări Agricole a comandat construirea unui nou calculator. Acesta a fost proiectat în 1966 iar apoi realizat în 2 ani de muncă intensă, dar încununată de succes. DACICC-200 a fost cel mai puternic calculator românesc până la începutul anilor ’70: putea efectua 200.000 de operaţii aritmetice pe secundă şi era primul calculator românesc având sistem de operare şi compilator, precum şi cu alte caracteristici avansate.

A fost conceput şi realizat

• pentru partea hardware:
  creare/concept de ansamblu/coordonare: ing. Mircea Bocu şi ing. Gheorghe Farkas (în egală măsură, în ordine alfabetică)
  echipa:
  ing. Bruno Azzola (contribuţii notabile, privind proiectarea nucleului hard – „placa de bază”),
  Daniel Beloiu,
  Iolanda Juhasz
  toţi la capitolul creare/concept diferite componente
  și Mircea Pătru
  ajutaţi de tinerii absolvenţi Tudor Mureșan, Mihail Mușteanu, Dan Cigmăian, Petre Soreanu;
  tehnicieni:
  Victor Mocanu, Levente Barthalis, ? Barthalis, Ecaterina Oprean, Zoltan Pickety, Vasile Fülöp (urmează a se completa)
  şi
• pentru partea de software:
  contribuții majore
  Liviu Negrescu (compilator),
  Werner Schuster (reproiectare/elaborare sistem de operare, concepere/elaborare asamblor),
  mat. Emil Muntean (coordonare)
  contribuții notabile
  Teodor Rus (proiectare sistem de operare),
  Hannes Stein,
  contribuții: Stela Laslău-Popescu, Ştefan Nițchi și Mircu Mitrov.

A fost un calculator de generaţia a doua (fiind complet tranzistorizat), dar având unele trăsături specifice calculatoarelor de generaţia a treia – şi mai „revoluționare” pentru România anilor ’60: aritmetică flotantă cablată hard (numere în virgulă mobilă reprezentate pe 48 biți),  memorie modulară, cu simultaneități precum overlap (suprapunerea în timp a pregătirii unei instrucțiuni cu execuția precedentei) și simultaneitatea funcțională a blocurilor de memorie (întâlnită azi mai ales la calculatoarele paralele multiprocesor), a perifericelor și a [regiștrilor]. Remarcăm atenția acordată atât preciziei reprezentării numerelor reale în aritmetica flotantă (48 biți – standardul IEEE 754 are azi 32 biți pentru ‘single precision’ și 64 biți pentru ‘double precision’), cât și rapidității execuției instrucțiunilor (prin cablare hard) – aceste detalii sunt esențiale și azi pentru specialiștii în analiza numerică.

Unele caracteristici ale sale au fost comparabile chiar și cu ale primelor calculatoare sub licență (numere în virgulă mobilă reprezentate pe 48 biți, față de 32 biți la IRIS). Este interesant de notat că Felix C-256, calculatorul care a fost construit după cumpărarea licenţei IRIS50 de la francezi, efectua potrivit V. Baltac, „câteva sute de mii de operaţii pe secundă”; mai mult, seria de calculatoare Felix-M, fabricate între 1975-1981, efectuau, cf. Wikipedia, 250.000 op./sec.).

A fost cel mai performant calculator construit în țară în perioada anilor ’50-’60, cu proiect românesc și materiale aproape în totalitate autohtone. Costul lui final a fost de 3.482.000 lei (echivalentul a 580.000$, raportat la cursul BNR din 1964).

a cincea conferinţă internaţională

Membrii Institutului și colaboratorii lor de la Facultatea de Matematică se formează ca utilizatori ai calculatoarelor, și predau primele cursuri de informatică la Facultatea de Matematică.

Unii ingineri formaţi la Institut se transferă la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, și predau primele cursuri de hardware.

Institutul de Calcul, prin aceste calculatoare și prin specialiştii formaţi, poate fi considerat așadar ca leagănul informaticii clujene, precum și un important jalon în istoria informaticii românești şi mondiale.

Institutul are în componenţă colectivul de implantare ionică, cu doi ingineri de marcă: Bruno Azzola (şef colectiv 1957-1974) şi Radu Morar (şef colectiv 1974-1975). Restul echipei este formată din ing. Tiberiu Kacsur, fiz. Béla Bossányi, tehn. pr. Arnold Balázs, tehn. pr. Zoltán Tobiás, tehn. Florica Sabău. şi electr. Vasile Fülöp.

Acest colectiv construieşte în perioada 1968-1972? primul implantator ionic din ţară. Cu toate că caracteristicile sunt incipiente (funcţionând în câmp electrostatic), acest aparat va permite studiul, proiectarea şi construirea de circuite integrate, diode Schottky de putere şi diode varicap.

Totodată colectivul construieşte în 1975 un tun cu fascicol de electroni cu deviere electrostatică pentru evaporare în vid.

După cum arată materialele de mai jos, aceste aparate vor permite realizarea la Institut de contracte importante cu IPRS Băneasa.

Atât colectivul cât şi aparatele vor fi preluate în 1975 de către Institutul pentru Tehnică de Calcul, unde implantatorul va fi îmbunătăţit în 1976 (pentru câmp electromagnetic) devenind în acel moment comparabil cu cele construite pe plan internaţional.

Chiar dacă după 1968 Institutul nu a mai construit calculatoare, au rămas aici specialişti de marcă în electronică, precum ing. Bruno Azzola şi ing. Radu Morar . Aceştia au obţinut rezultate de excepţie în domeniu, primul din ei brevetând trei procedee pentru circuite electronice integrate, prin difuzie:

• brevetul Procedeu pentru obţinerea circuitelor integrate prin difuzie, nr. 55158/1969, dosar OSIM 61349,
• brevetul Procedeu şi aparat pentru obţinerea microcircuitelor electronice prin depunere ionică selectivă, nr. [ ], dosar OSIM nr. 51432/1966 – [ref 1973 Raport utilizarea implantarii ionice] şi
• brevetul Procedeu pentru obţinerea circuitelor integrate prin difuzia din structuri policristaline dopate prin implantare ionică, dosar OSIM 51193/24.10.1969 – [ref. 1971 contract cercetare cu IPRS].

Dispozitivul de implantare ionică a permis realizarea de contracte importante cu IPRS Băneasa şi cu Institutul de Fizică Atomică Bucureşti pentru:

• îmbunătăţirea caracteristicilor diodelor Varicap prin implantare ionică (mai exact, aplicarea implantării ionice la realizarea diodelor Schottky de putere);
• realizarea (prin reproiectarea instalaţiei de implantare ionică) a unui evaporator prin bombardament electronic cu deviere magnetică, ce a servit ca prototip pentru realizarea aparaturii de producţie la IPRS Băneasa.

După cum arată un document din 1972, Institutul ajusese la un nivel avansat de cercetare pe plan mondial în acest domeniu.
Nota informativa (implantarea ionica) 04.10.1972

a sasea conferinţă internaţională

Prin aplicarea teoriei la problemele practice s-au incheiat numeroase contracte cu întreprinderi economice.[18, anexa] Menţionăm cele mai importante, după cum apar în rapoartele Institutului:

• Calculul săgeţilor conductorilor activi şi de protecţie pentru linia aeriană de 110 Kv Suplac-Zalău;
• Calculul verificatoarelor şi al sculelor pentru pompele elicoidale de ulei (contract cu Uzinele Mecanice Cugir);
• Obţinerea procedeelor de debitare a profilelor pentru Cargoul Pr. 450B (contract cu Şantierul Naval Galaţi);
• Intocmirea planului optim de transport la piatra cioplită şi criblură;
• Calcule necesare compensării triangulaţiei oraşului Cluj-Napoca (contract cu Consiliul Popular al municipiului Cluj-Napoca);
• Studiul aplicării programării liniare la repartizarea sarcinilor de producţie agricole pe zone agricole (planificarea recoltării, transportului, a depozitării şi a prelucrării producţiei de sfeclă de zahăr din întreaga ţară; contract cu Institutul Central pentru Cercetări Agricole, Bucureşti);
• Metodologia optimizării orarului autobuzelor şi troleibuzelor în oraşul Cluj-Napoca;
• Calculul analitic al fazelor din masele de porţelan.

După cum se estimează, contractele încheiate au adus economiei româneşti beneficii de peste 10 milioane de lei valută.

Calculatorul DACICC-1 a fost folosit la întreaga capacitate mai bine de 10 ani.

[18] T. Popoviciu, Contribuţii ale Institutului de Calcul din Cluj la aplicarea matematicii în economie, Ses. St. Acad. RSR 1969-1970, 1971, pp. 305-320.

Specialiştii formaţi la Institut iar apoi la ITC, au elaborat unele din primele manuale de informatică din ţară:

• E. Muntean, Limbajul COBOL. Manual pentru elevii liceelor pentru prelucrarea automată a datelor, Consiliul Naţional pentru Ştiinţă şi Tehnologie, Bucureşti, 1972.
• E. Muntean, L. Negrescu, A. Prodan, T. Vușcan, Introducere în informatică, Consiliul Organizării Economico-Sociale, Bucureşti, 1973.

Pe lângă elaborarea acestor manuale, autorii au predat la liceu în primii ani, până la formarea altor profesori de informatică.

In 1972 se înfiinţează două reviste, cu nume destul de apropiate.

• Revista de analiză numerică şi teoria aproximării a fost o revistă care avea conţinutul doar în limba română, fiind destinată în principal publicării rezultatelor obţinute la Institut; redactor şef era E. Popoviciu. Revista a apărut doar trei ani, până în 1974.
• Revue d’analyse numerique et de la theorie de l’approximation,  cea de-a doua revistă, spre deosebire de precedenta, era menită a publica rezultate la nivel internaţional. Au fost publicate în ea rezultate ale unor mari personalităţi din domeniul matematic. Chiar dacă în realitate era Popoviciu cel care a girat revista, redactor şef a figurat Elena Popoviciu, soţia lui. Este o revistă care apare şi în ziua de azi. Redactorii şefi au fost, pe rând, prof. E. Popoviciu (1972-1975), acad. C. Iacob (1976-1991), prof. I. Păvăloiu (1992-2001), acad. N. Teodorescu (director, 1993-2001), acad. D.D. Stancu (2002-2014), iar, din 2015, prof. O. Agratini şi dr. E. Cătinaş.

Lista (parţială) a cărţilor publicate până în 1975

• D. Maros, Teoria mecanismelor şi a maşinilor, 1958, Editura Tehnică, Bucureşti, 327 pp.
• E. Popoviciu, Teoreme de medie din analiza matematică şi legătura lor cu teoria interpolării, Editura Dacia, Cluj, 1972.
• T. Popoviciu, Analiză numerică. Noţiuni introductive de calcul aproximativ, Editura Academiei RSR, 1975, 235 pp.
• L. Nemeti, Programarea în timp a fabricaţiei, Ed. Dacia, 1975.
• Şt. N. Berṭi, Aritmetica intervalelor, Editura Academiei RSR, 1977, 235 pp. (publicată postum)
• … ş.a. (urmează a se completa)

Membrii Institutului obţinuseră premii ca recunoaştere a activităţii lor meritorii:

• Oleg Aramă (premiul “Gh. Ţiţeica” al Academiei Române, 1965)
• Dumitru Ripeanu (premiul “Gh. Ţiţeica” al Academiei Române, 1965)
• Emil Muntean (premiul “Gh. Lazăr” al Academiei Române, 1965)
• Ion Păvăloiu (premiul “Gh. Lazăr” al Academiei Române, 1974)
• Elena Popoviciu (premiul “Gh. Ţiţeica” al Academiei Române, 1974)
• Ladislau Németi (premiul “Gh. Lazăr” al Academiei Române, 1974)

Tiberiu Popoviciu primise distincţia de „Om de ştiinţă emerit”, precum şi alte distincţii şi medalii.

Se dovedeşte că viziunea lui Popoviciu asupra unui Institut care să integreze teoria calculului (analiza numerică) cu practica calculului (prin contracte cu agenţi economici) şi cu tehnica de construire a dispozitivelor de calcul a fost una care s-a împlinit.

În 1975 Institutul ajunsese la apogeu. Avea 51 de angajaţi, organiza conferinţe internaţionale la care participau personalităţile vremii, dispunea de un calculator propriu, construit de angajaţi, avea contracte de cercetare cu industria, dispunea de un implantator ionic care a adus contracte de cercetarea în colaborare cu IPRS Băneasa şi IFA Bucureşti.

Din păcate, în ciuda activităţii deosebite şi a consacrării sale, soarta nu i-a mai surâs Institutului. In urma unor capricii de moment, regimul comunist a emis decretul nr. 36/1975 prin care a desfiinţat institutele de matematică ale Academiei Române (de la Bucureşti, Iaşi şi Cluj).

La Cluj, o parte din angajaţii Institutului au fost distribuiţi la Institutul pentru Tehnică de Calcul, Centrul Teritorial de Calcul Electronic Cluj, Centrul de Calcul [Electronic] al Universităţii Babeş-Bolyai, la Universitatea Tehnică, sau la alte unităţi. La scurt timp, Institutul a fost reînfiinţat sub numele de Institutul de Matematică, cu un efectiv redus de 6 persoane, fiind trecut sub tutela Ministerului Invăţământului, la Facultatea de Matematică a Universităţii Babeş-Bolyai.

Şocul a fost atât de mare, încât amândouă personalităţile care conduceau institutele la Bucureşti şi Cluj au murit la scurt timp, în acelaşi an: M. Nicolescu în iunie şi T. Popoviciu în octombrie (la Iaşi, M. Haimovici decedase în 1973).

Popoviciu a creat o şcoală matematică – Şcoala Clujeană de Analiză Numerică şi Teoria Aproximării – şi a pus bazele Analizei Numerice din ţară.

Au rămas astfel în 1975 la Institut doar 6 matematicieni care să ducă mai departe tradiţia, în ciuda vicisitudinilor apărute: I. Păvăloiu, C. Mustăţa, D. Ripeanu, A. Nemeth, I. Şerb, Şt. Cobzaş. In timp unii din ei s-au transferat la Facultatea de Matematică, venind altii în loc (M. Anisiu, V. Miheşan, A. Diaconu – din 1979, C. Iancu, D. Brădeanu – din 1978).

Directori în această perioadă au fost Petru T. Mocanu (1975-1976) iar apoi prof. Árpád Pál (1976-1990).

În 1990, prin HG nr. 103/13.04.1990, Institutul de Calcul revine la Academia Română, şi începe o perioadă de dezvoltare, avându-l director până în 2008 pe prof. dr. Ion Păvăloiu, iar după aceea pe dr. Emil Cătinaş.

In 2001 se înfiinţează pagina web a revistei Rev. Anal. Numér. Théor. Approx. (creată de A. Curşeu).

Ca o recunoaştere a realizărilor echipei de la Institut pe acest plan, Mircea Bocu, Gheorghe Farkas și Emil Muntean (alături de alți câțiva pionieri ai informaticii românești din ţară) au fost recompensați în anul 2003 de către președinția României cu Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Cavaler.

Din păcate, în perioada 1997-2003, Institutul s-a confruntat cu o situaţie aproape similară celei din 1975, el fiind evacuat în 2003 de către Universitatea “Babeş-Bolyai” din clădirea în care şi-a desfăşurat activitatea mai bine de o jumătate de secol.

In prezent Institutul funcţionează în două apartamente de la etajul 5 al unui bloc de locuinţe situat la periferia oraşului Cluj-Napoca.

Din 2004 Institutul are site propriu, pe care postează toate informaţiile principale, în special rapoartele anuale (credem că e primul Institut al Academiei Române Filiala Cluj care şi-a înfiinţat site, si printre primele din tară). Website-ul a fost creat şi întreţinut până în 2015 de către C. Vamoş.

In 2004, la initiativa dlui N. Suciu, Institutul a semnat protocolul de colaborare TTB/Z1015.05.04 cu Forschungszentrum Jülich (2004-2012, 2012-2017).

In baza acestui protocol, cercetatorii de la Institut au avut acces la supercalculatoarele din Germania.

Rezultatele numerice ale programelor întocmite la Cluj pentru diferite modelări sunt astfel validate la cele mai înalte standarde (se fac simulări pentru metode de tip Monte Carlo cu grile de ordinul 10^7).

În această perioadă au fost obţinute numeroase granturi de cercetare la Institut. Dintre ele amintim grantul CEEX 06-11-96, în perioada 2006-2008, în valoare de aproape 500.000$. Acesta a permis înnoirea bazei materiale a Institutului, prin achiziţionarea de mobilier şi tehnică de calcul (de menţionat calculatoare desktop, laptop, precum şi un server în valoare de peste 15.000Euro).

Aceasta este o perioadă marcată în primul rând printr-o fluctuaţie accentuată generată de tinerii care, după ce se formează la Institut ca cercetători şi obţin titlul de doctor, optează pentru oferte de lucru mai atractive (după 1990, în total 8 tineri, adică jumătate din numărul de 16 posturi la Institut în anii ’90). Climatul sănătos din Institut, întreţinut atât de conducerea Institutului şi de membrii ei, cât şi de către Academia Română, a făcut ca destui alţi tineri să opteze pentru a rămâne la Institut.

După 1990 Institutul a reluat organizarea a numeroase colocvii la care au participat matematicieni cunoscuţi.

In 2008 a fost organizată conferinţa ce a marcat 50 de ani pentru celebrarea anului 1957 (organizată în 2008) la care au participat personalităţi din ţară şi străinatate.

 

Eforturile recente ale conducerii Institutului s-au concentrat asupra managementului privind vizibilitatea pe internet atât a realizărilor Institutului cât şi a revistei editate în prezent aici. Numele revistei a fost schimbat în Journal of Numerical Analysis and Approximation Theory, conţinutul ei a fost digitizat şi setat pe un sistem electronic performant (sistemul OJS). S-a implementat sistemul DOI, iar revista a fost acceptata in august 2022 in baza de date Scopus (Elsevier).

Si revistele Stud. Cerc. Mat. Cluj si Rev. Anal. Numer. Teoria Aproximatiei au fost digitizate si setate pe sistemul OJS.

Pagina web a Institutului a fost rescrisă şi îmbunătăţită, postându-se pe un sistem nou (WordPress). A fost demarat un proces de analiză a arhivei Institutului, cu întocmirea listei publicaţiilor lui T. Popoviciu şi a tuturor membrilor din Institut (foşti sau actuali). S-a creat un arbore genealogic care să reprezinte Şcoala Clujeană de Analiză Numerică şi Teoria Aproximării, fondată în anii ’50-’60 în jurul colectivului de la Institut.

Din 2015, Institutul are logo:

Cercetătorilor le-a fost cerută crearea de conturi Google Scholar, Orcid, Publons/ResearcherID, ResearchGate, fiind postate pe pagina personală articolele elaborate.

            

Au fost obţinute rezultate importante în Analiza Numerică, fiind publicate articole sau „surveys” în reviste cu factor mare de impact: Advances in Water Resources, Water Resources Research (reviste care au figurat în anumiţi ani pe prima poziţie la categoria „Water Research”), Numerische Mathematik, Journal de Mathématiques Pures et Apliquées, Physical Review E, Journal of Computational Physics, Mathematics of Computation, Monthly Notices of the Royal Astronomical Society. Articolele publicate în aceste reviste au obţinut atât citări mulţumitoare cantitativ, cât mai ales calitativ, întrucât sunt citate de autori ISI Highly Cited (archives).

Media articolelor publicate în fiecare an în fluxul principal de jurnale de către cercetătorii Institutului este similară cu cea a unor instituţii importante din ţară.

Remarcăm articolul E. Cătinaş, How many steps still left to x*?, SIAM Rev. 63 (2021) no. 3, pp. 585–624, publicat în cea mai apreciată revistă de matematică aplicată.

In perioada după 1990 au fost publicate 21 cărţi de specialitate.

Remarcăm trei cărţi publicate în edituri reputate din străinătate (în Springer resp. Birkhauser/Springer) şi una în Editura Academiei Române (1987):

• N. Suciu, Diffusion in random fields. Applications to transport in groundwater, Birkhauser (Springer), 2019.
• C.I. Gheorghiu, Spectral Methods for Non-Standard Eigenvalue Problems; Fluid and Structural Mechanics and Beyond, Springer, 2014.
• C. Vamoş, M. Crăciun, Automatic trend estimation, Springer, 2013;
• T. Petrila, C.I. Gheorghiu, Metode element finit şi aplicaţii, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1987.

Lista completă a cărţilor publicate după 1990:

• M. Nechita, Unique continuation problems and stabilised finite element methods, Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, Romania, 2021, ISBN: 978-606-17-1816-0
• C.I. Gheorghiu, Spectral Collocation Solutions to Problems on Unbounded Domains, Casa Cărtii de Știintă, Cluj-Napoca, 2018.
• I. Păvăloiu, Interpolation and Applications, Lambert Academic Publishing, 2017
• M. Crăciun, Approximation methods obtained by using the umbral calculus, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2008.
• C.I. Gheorghiu, Spectral Methods for Differential Problems, Casa Cărtii de Stiintă, Cluj-Napoca, 2007.
• C. Vamoş, Continuous fields associated to corpuscular systems, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca, 2007.
• E. Cătinaş, Methods of Newton and Newton-Krylov type, Risoprint, Cluj-Napoca, 2007.
• D. Otrocol, Lotka-Volterra Systems with Retarded Argument, Cluj University Press, 2007.
• C.I. Gheorghiu, Numerical Methods for Dynamical Systems, Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2004
• C. Mustăţa, I. Taşcu, Applied mathematics in economy, Risoprint, Cluj-Napoca, 2004, vol. 1
• C. Mustăţa, I. Taşcu, Applied mathematics in economy, Risoprint, Cluj-Napoca, 2004, vol. 2
• V. Soporan, C. Vamoş, C. Pavai, Numerical Modeling of Solidification, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2003 (in Romanian).
• M.-C. Anisiu, The Equations of the Inverse Problem of Dynamics, Casa Cartii de Stiinta, 2003.
• N. Suciu, Some relations between the microscopic and the macroscopic modelling of thermodynamical processes, Ed. Univ. Piteşti, 2001.
• C.I. Gheorghiu, A. Bucur, Matematici generale, Curs pentru studenții colegiilor universitare, Sibiu 2001.
• C. Mustăţa, M. Bărbosu, Elements of linear algebra, analytic geometry and tensorial calcujlus, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2000.
• C.I. Gheorghiu, A Constructive Introduction to Finite Elements Method, Ed. Quo-Vadis, Cluj-Napoca, 1999.
• M.-C. Anisiu, Methods of nonlinear analysis with applications in celestial mechanics, Presa Universitară Clujeană, 1998.
• I. Păvăloiu, Special chapters of mathematical analysis, Note de curs pentru uzul studenților, Editura CORDIAL LEX, Cluj-Napoca, 1994.

Biblioteca Institutului a fost îmbogăţită cu reviste de prestigiu (prin schimburi interacademice) şi cu cărţi de valoare (prin recenzarea lor în revista editată la Institut).

Cercetătorii au participat la conferinţe importante din ţară şi străinătate (inclusiv ca invited speaker).

La evaluările interne făcute de către Academia Română, Institutul a obţinut calificative de „foarte bine”.

Cercetători din cadrul Institutului sunt membri în colective de redacţie a unor reviste de specialitate din ţară şi străinătate, inclusiv cotate ISI Reuters Thomson.

De asemenea, Institutul are membri ai unor organizaţii internaţionale (SIAM, GAMM, etc.) sau care sunt cuprinşi în efortul de referare al articolelor publicate (Mathematical Reviews, ZentralBlatt fur Mathematik), sau recenzare a manuscriselor trimise la diferite reviste de specialitate.

Şi în perioada de după 1990 au fost obţinute premii şi distincţii:

• N. Suciu (2021), premiul Spiru Haret al Academiei Române pentru monografia Diffusion in random fields. Applications to transport in groundwater, Birkhäuser/Springer, 2019
• M. Nechita (2020), Sir George Jessel studentship, UCL (London);
• C.D. Alecsa (2019), Diploma de excelenţă, din partea Academiei Române Filiala Cluj-Napoca;
• M. Nechita (2018), Sir George Jessel studentship, UCL (London);
• M. Nechita (2018), Andrew Rosen prize for applied mathematics, UCL (London);
• I. Boros (2017), Diploma de excelenţă, din partea Academiei Române Filiala Cluj-Napoca;
• M. Crăciun (2016), Diploma de excelenţă Gh. Bariţiu a Academiei Române Filiala Cluj-Napoca;
• E. Cătinaş (2015), Diploma Distincţia Culturală a Academiei Române;
• C. Vamoş (2010), Diploma de excelenţă, din partea Academiei Române Filiala Cluj-Napoca;
• I. Păvăloiu (2010), Diploma de excelenţă pentru rezultate remarcabile în matematică, din partea Academiei Române, Filala din Cluj-Napoca;
• I. Păvăloiu (2009), Disticţia de excelenţă din partea Universităţii de Nord Baia-Mare;
• C.-I. Gheorghiu (1990), Premiul “Simion Stoilow” al Academiei Române.